Cauta RSS Feed Schimba judetul

Cum ne pregatim masina pentru primavara-vara

Chestiunea zilei 28 Martie 2009 - 11:09 - Vizualizari: 5846
Cum ne pregatim masina pentru primavara-vara

La capatul anotimpului rece, in cazul in care temperatura trece constant de 7 grade, trebuie planificata trecerea autoturismului la sezonul primavara-vara. Schimbarea anvelopelor si a uleiului de motor, verificarea placutelor de frana si a acumulatorului sunt doar cateva dintre operatiunile care n-ar trebui sa fie neglijate.



In debutul primaverii, vizita la service va poate scuti de multe neplaceri. In perspectiva noului sezon, trebuie sa luati in calcul mai multe aspecte. Mai intai anvelopele. Daca mercurul urca in medie mai sus de 7 grade, este semn ca trebuie sa trecem la cauciucurile de vara.
Verificarea presiunii din anvelope este si ea esentiala, mai ales ca, din punctul de vedere al statisticii, 62% dintre autoturisme sunt incorect presurizate. Cauciucurile de vara obtin un spatiu de franare mai scurt, asigura o scadere a consumului de combustibil si ofera o stabilitate sporita in mers.

Ce verificam?
Tot in aceasta perioada, specialistii recomanda schimbarea uleiului de motor si chiar a filtrului. Un ulei cu o vascozitate mai mare este optim pentru sezonul cald. De asemenea, lichidul de parbriz de iarna trebuie inlocuit cu cel estival, mai ales ca acesta din urma are proprietati antistatice, antiaburire si anticoroziune.
Bujiile si acumulatorul sunt alte componente ce trebuiesc analizate la finalul anotimpului rece. De asemenea suspensiile, radiatorul si instalatiile electrice. In cazul in care habitaclul retine un miros neplacut, tehnologia ultrasonica purifica evaporatorul si tuburile instalatiei, eliminand astfel izul respingator.



Cum scapam de zgarieturi?
Cat priveste caroseria, expertii recomanda lustruirea acesteia cu ceara speciala, de cea mai buna calitate. Daca au aparut si zgarieturi pe timpul iernii, puteti opta pentru creioanele expres create pentru acoperirea fisurilor, dupa care aplicati un strat de polish.
Un alt pont pentru ca vopseaua sa-si mentina luciul este sa verificati daca cei de la spalatoria auto pe care o frecventati folosesc detergenti de calitate. In caz contrar, culoarea caroseriei devine din ce in ce mai mata.



Odata cu venirea primaverii vin si ofertele. Service-ul Autocenter Company din Targu Mures, str. Livezeni nr. 12 va sta la dispozitie cu o echipa de profesionisti pregatiti sa raspunda prompt tuturor cerintelor si nevoilor,  asigurand service-ul pentru orice marca de autoturism sau autoutilitara. In perioada 1 martie - 31 mai 2009 ofera gratuit manopera pentru  schimbul de ulei, amortizoare, placute, anvelope si diagnoza.


De asemenea, la service-ul Autocenter Company puteti beneficia de reduceri de pana la  50% la tarifele pentru lucrari mecanice si electrice, pentru orice marca de autoturism.
Programari se pot efectua si telefonic.

 

citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV