De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
"Poema Desnuda", volumul de poezii al Cristei Bilciu, castigator al Premiului Uniunii Scriitorilor din Romania la concursul de manuscrise din 2011, va fi lansat miercuri, 12 octombrie, la Universitatea "Petru Maior" din Targu Mures.
Volumul va fi prezentat de prestigiosii critici literari: Al. Cistelecan, Cornel Moraru si Dumitru-Mircea Buda. in deschiderea evenimentului, actrita Anda Saltelechi va citi fragmente din carte, asta pentru a putea avea un punct de pornire in discutiile care sa speram ca vor avea loc intre autoare si public.
"Poema Desnuda" a aparut in iulie anul acesta la Editura Cartea Romaneasca. Doritorii vor putea sa isi cumpere cartea la eveniment, de la reprezentantul librariilor "Mihai Eminescu" - ea costa 17 lei, iar autoarea va da autografe la fata locului. Mai multe informatii despre care gasiti la adresa http://poemadesnuda.blogspot.com.
Evenimentul va avea loc in prezenta autoarei, in sala A412, la ora 18:00.
Crista Bilciu s-a nascut la 19 iulie 1978, la Targu-Mures. Este absolventa a Facultatii de stiinte si Litere a Universitatii "Petru Maior", sectia Romana-Engleza. Are un master in Istoria Criticii literare si altul in Managementul proiectelor. A obtinut o licenta in regie de teatru, la Universitatea de Teatru din Targu-Mures. Este studenta la Universitatea Media din Bucuresti, sectia Regie de film si TV. in prezent este regizor de teatru la Bucuresti, unde a pus in scena spectacole precum: „Camila”, de Dumitru Solomon, „Cu usile inchise”, de Sartre, „Frumoasa calatorie a ursilor panda povestita de saxofonistul care avea o prietena la Frankfurt”, de Matei Visniec,”Cantareata cheala”, de Eugen ionescu, „Asteptandu-l pe Godot”, de Samuel Beckett, “Romanie draga, Elvetia mea”, de Cornel Udrea, “Experimentul Hamlet”, dupa Shakespeare si altele. POEMA DESNUDA reprezinta debutul ei in literatura.
citynews.ro
foto: afis
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.