De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Peste 300 de copii vor afla pe parcursul saptamanii 21 – 25 martie, modul in care se transforma apa din raul Mures in apa potabila, precum si modul in care apa uzata este tratata pentru a se reintoarce in rau curata.
Pentru a marca Ziua Mondiala a Apei sarbatorita in fiecare an la nivel mondial in data de 22 martie, Compania Aquaserv organizeaza in saptamana 21 – 25 martie 2011, sub titlul Orasul tau are nevoie de apa – Protejeaza resursele de apa, vizite ale unor grupe de gradinita si clase de elevi la Uzina de Apa din Targu Mures si la Statia de Tratare a apei Uzate din Cristesti.
Ca si in anii precedenti, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apa potabila si canalizare, Aquaserv va incerca sa contribuie la sensibilizarea populatiei cu privire la importanta apei de calitate pentru viata in general si pentru viata comunitatilor in special, sub sloganul "Orasul tau are nevoie de apa – Protejeaza resursele de apa".
Pe parcursul acestor vizite elevii de la Grupul scolar “Sf. Gheorghe” Sangeorgiu de Padure, Gimnaziul Liviu Rebreanu din Tg.-Mures, Gimnaziul Friedrich Schiller din Tg.-Mures, gradinita Lumea Copiilor, gradinita nr. 16, Grupul scolar Ion Vlasiu si Colegiul National Unirea din Tg.-Mures, vor avea posibilitatea sa inteleaga modul de preparare a apei potabile si modul de tratare a apei uzate, sa constientizeze avantajele oferite de un sistem modern de alimentare cu apa si de canalizare si, cel mai important, sa invete modalitati de protejare a resurselor de apa.
Ziua Mondiala a Apei – putina istorie
Ziua Mondiala a Apei se sarbatoreste anual pe 22 martie, pentru a atrage atentia asupra importantei apei dulci si pentru a promova managementul sustenabil al resurselor de apa dulce.
O zi internationala pentru celebrarea apei a fost recomandata la Conferinta Natiunilor Unite asupra Mediului si Dezvoltarii (UNCED) din 1992, iar Adunarea Generala a Natiunilor Unite a raspuns prin stabilirea zilei de 22 martie 1993 ca si prima Zi Mondiala a Apei.
In fiecare an, Ziua Mondiala a Apei subliniaza un aspect specific cu privire la apa dulce. Obiectivul Zilei Mondiale a Apei 2011 este de a atrage atentia pe plan international, asupra impactului pe care il au cresterea rapida a populatiei urbane, industrializarea, nesigurantele cauzate de modificarile climatice, conflicte si dezastrele naturale, asupra sistemelor de alimentare cu apa din orase.
Tema acestui an, "Apa pentru orase: raspunsuri la provocarile urbane" doreste sa sublinieze si sa incurajeze guvernele, organizatiile, comunitatile si mai ales oamenii, sa se implice activ in protejarea resurselor de apa si in managementul apelor urbane.
citynews.ro
foto: afis
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.