De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Editia din acest an a Festivalului International de Teatru de la Sibiu s-ar putea numara printre cele mai costisitoare din istoria evenimentului. Un milion de euro va fi onorariul celui mai scump japonez care va veni la Sibiu.
Ca in fiecare an, in cadrul Festivalului International de Teatru 2010 vor veni nume mari ale teatrului mondial. In acest an, cel mai costisitor pare a fi regizorul japonez Oriza Hirata, a carui deplasare la Sibiu va costa nici mai mult, nici mai putin de un milion de euro.
Regizorul va veni la Sibiu alaturi de compania Seinendan Theater Company, cu spectacolul “Tokyo Notes". "In mod cert domnul Hirata din Japonia este foarte scump. Uneori, onorariul sau este undeva peste un milion de euro. Bineinteles ca nu stiu sigur cat va lua acum, nu am negociat niciodata. El este un favorit al Japoniei, este prietenul primului ministru de acolo si are o sustinere absolut incredibila", a declarat Constantin Chiriac, directorul TNRS.
Si in acest an, cele mai costisitoare vor fi spectacolele de strada. Astfel, potrivit lui Chiriac, daca ar fi sa se faca un top trei al celor mai scumpe companii, exceptandu-l pe Hirata, atunci podiumul ar arata asa: pe primul loc ar fi Cie Transe Express din Franta, urmati de israelienii de la Kibbutz Contemporary Dance Company (spectacole „Upon Reaching the Sun”, „Aide Memoire”), pe locul trei situandu-se Les Ballets Jazz de Montréal. " E o desfasurare foarte mare de forte, multe multe elemente pe care noi trebuie sa le facem din punct de vedere tehnic. Vineri, sambata, duminica, in Piata Mare puteti vedea o desfasurare tehnica foarte mare, sunt multe, multe companii foarte scumpe”, spune Constantin Chiriac.
Acelasi buget
In ceea ce priveste costul fiecarei companii, Chiriac nu a vrut sa faca declaratii, acesta a precizat doar ca intregul buget al festivalului este egal cu cel al anului trecut. "Cifre exacte voi da la momentul potrivit. Dar pot spune ca bugetul va fi aproximativ egal cu cel de anul trecut", a conchis Chiriac.
Festivalul International de Teatru 2010 se va desfasura la Sibiu, in perioada 28 mai - 6 iunie, sub genericul "Intrebari". Anul acesta la Sibiu vor participa reprezentanti ai 70 de tari si vor fi prezentate 350 de evenimente (teatru, concerte, teatru de strada, dans, workshopuri), in 66 de spatii de joc.
Raluca Nicolae
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.