Cauta RSS Feed Schimba judetul

Lokodi și Florea și-au stabilit prioritățile pentru 2012

Economic 06 Ianuarie 2012 - 14:45 - Vizualizari: 624
Lokodi și Florea și-au stabilit prioritățile pentru 2012

Buget cu 20% mai mic la Consiliul Județean (CJ) Mureș, în 2012. Reprezentanții instituției susțin că anul acesta, prioritatea este asigurarea cofinanțării proiectelor europene aflate în derulare dar și a celor care urmează să fie semnate, și rezolvarea problemelor de la nivelul conducerii Aeroportului "Transilvania"

Chiar dacă bugetul CJ Mureș va fi mai mic decât cel din 2011, acest lucru nu va duce la disponibilizări în cadrul instituțiilor subordonate, însă vor fi stabilite clar prioritățile pentru acest an.

Președintele CJ Mureș, Lokodi Edita Emoke a anunțat că săptămâna viitoare se va semna contractul de  finanţare a proiectului „Reabilitarea, modernizarea drumului judeţean DJ 135 – Măgherani – Sărăţeni”, ale cărui lucrări urmează să fie demarate în anul 2012. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR), autoritatea contractantă fiind Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului iar beneficiarul Consiliul Judeţean Mureş. Valoarea totală a proiectului este de 56.455.216,69 lei, din care CJ Mureș va trebui să asigure contribuția proprie de peste 1,7 milioane de lei.

Și la Primăria Târgu Mureș bugetul va fi unul "prudent", după cum declara primarul municipiului, Dorin Florea, la sfârșitul lunii decembrie. Dacă la CJ Mureș proiectele europene sunt prioritatea, la Primărie se vorbește despre investiții în infrastructură, altele decât cele derulate până acum.

"Sunt avute în vedere mai ales investiţiile în infrastructură şi componente din realizarea „inelului mic” - ce va interfera cu localităţile Corunca, Livezeni o parte din Sântana -  şi a „inelului mare” – ce va interfera cu localitatea Sângeorgiu  de Mureş", a spuns Dorin Florea

Edilul – şef a mai precizat că, începând din 15 ianuarie 2012 vor avea loc consultări cu reprezentanţii mediului de afaceri din oraş, în vederea realizării de parteneriate public-private pentru construirea de locuinţe precum şi pentru externalizarea unor servicii precum cimitire, sere etc.

citynews.ro

foto: arhiva

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.