Cauta RSS Feed Schimba judetul

Jihad de Craciun sau Reconciliere?

Editorial 15 Decembrie 2009 - 11:45 - Vizualizari: 2689
Jihad de Craciun sau Reconciliere?

Adrian Nastase, http://nastase.wordpress.com/

 

Plec in dimineata asta la o reuniune a Consiliului Europei. Am fost ales in Comisia de monitorizare a Adunarii Parlamentare a CE. Plec cu inima indoita. Raman in urma discutii, scandaluri, tradari, lectii de dirigentie, minciuni, polite in curs de a fi platite, dezbinare, zapada, tristete.

 

Am mai trait, in ultimii 20 de ani,  momentele astea. Parca nu atat de urate. Sau poate amintirile au estompat penibilul si lipsa de demnitate. Tradari ale unor “oameni politici” pe care, pana de curand, nu-i cunosteau decat sotiile  si cativa prieteni . Transformarea clientelei in camarila. Transformarea votului in marfa. Incercarea de a transforma PSD-ul dintr-un partid-balama (dupa cum a fost utilizat in ultimii ani) intr-un partid- pres, partid de unica folosinta.

 

E nevoie de un timp de reflectie in partid. Fara indoiala. Dar, daca nu vrem ca fragmentarea sa continue, daca nu vrem ca partidul sa fie transformat intr-un poligon de incercare pentru diferite interese meschine si jocuri cu mize individuale, daca vrem o reconstructie a PSD-ului – ca nucleu al unei stangi puternice, bazata pe ideologie si strategie proprie, exprimand sperantele milioanelor de simpatizanti dezamagiti, atunci va fi nevoie sa trecem peste frustrari, orgolii, peste gustul amar al infrangerii si sa realizam un partid unitar si unit, deschis unor noi generatii de membri, cu o echipa de conducere capabila sa dea mesajul de solidaritate si de intelepciune.

 

Asumandu-ne greselile dar si succesele. Asumandu-ne si istoria PDSR si a FDSN si a FSN. Si Revolutia si NATO. Si venirea minerilor in Bucuresti si eliminarea vizelor. Si economia de tranzitie sub conditionalitati externe si finalizarea negocierilor cu Uniunea Europeana. Asumandu-ne noi pe noi insine. Dand mai mult credit, in viitor, membrilor nostri de partid si recurgand, mai rar, la importuri de jucatori straini.

 

Incepe pentru PSD o noua calatorie prin desert. Cati vor rezista pana la capat?

 

Adrian Nastase

Taguri: psd, adrian nastase
Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.