Cauta RSS Feed Schimba judetul

Spectacolul

Editorial 18 August 2010 - 10:57 - Vizualizari: 2096
Spectacolul

Am depasit concertul Iron Maiden. A fost ceva de vis pentru cine a simtit macar o data in viata cum i se misca inima de la loc prin vibratia unei chitare din heavy metal-ul englezesc. Un spectacol total cu niste oameni care nu au lasat nici un detaliu deoparte. Nu au facut un spectacol adaptat pentru Europa de Est ci ne-au adus Spectacolul. Nici macar nu ne-au facut hatarul (ce cuvant balcanic!) de a ne ciuguli orgoliul si a ne canta Transylvania, piesa lor extraodinara. Nu, nu erau pregatiti cu scenografie, nu facea parte din reteta si nimeni nu risca sa faca asta cand este vorba de profesionisti. Heavy metal-ul nu crede in eufemisme si dulcegarii, in flatari ieftine si flotari emotionale. Este pentru cei duri si hotarati.

 

Nici publicul nu a fost mai prejos, rareori vezi un public mai specializat. De la 12 la 72 de ani, veniti din toata tara, metalistii au inteles ca este un moment unic. Au baut bere cu butoaiele, dar nu a fost nevoie de nici un jandarm.

 

Am scris inainte cateva randuri cu puternic accent autoironic despre Cluj ca si capitala. Nu s-au prins toti cititorii, unii m-au certat pentru ca ne dorim sa fim ca bucurestenii. Oameni cu buna credinta, dar fara umor. Credeam ca doar noi ardelenii nu ne prindem, sau ca daca auzim un banc joi, radem duminica in biserica.

 

A fost sarbatoare adevarata in orasul nostru datorita efortului a doi oameni, un roman si un ungur: Arpad Paskany si Liviu Alexa. Ca asa-i la noi, uitam uneori de razboaiele fratricide si ne mai gandim si la bucuriile simple ale comunitatii.

 

Arpi si Liviu, multumim!

 

PS: Prieteni, am glumit! Nu ne dorim sa fim capitala, incercam sa fim o comunitate care se respecta si care se aduna din cand in cand sa sarbatoreasca, alteori sa se sprijine la necaz. Incepem sa reusim si asta e o mare bucurie.


Vasile Dancu

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.