”U”-iștilor, de ce vreți răul Clujului?

Când i-a înmânat Universității cheile de la Cluj Arena, Consiliul Județean știa că odată cu echipa de fotbal, stadionul va deveni și casa suporterilor ”studenților”. Suporteri care, spre deosebire de clubul patronat de Florian Walter, n-aveau de scos niciun ban din buzunare pentru chirie. E vorba de tradiție, de devotament, și acestea nu se cumpără cu bani.

Printre îndatoririle asumate ale fanilor se numără, la loc de frunte, susținerea favoriților, dar se pare că galeria tocmai ce și-a arogat drepturi noi. Am aflat asta dintr-o declarație dată de liderul ei, Mircea Cenan, colegilor de la Prosport, în care anunța că va ieși cu scandal dacă Stelei i se va aproba cererea de-a juca pe Cluj Arena în Europa League.

Nimic nou, nimic spectaculos și cât se poate de previzibil. ”Șepcile” au avut aceeași atitudine și când CFR-iștii au cerut – just, până la urmă – să joace pe noua arenă a Clujului. Și au mai fost și alte situații când ”cea mai frumoasă galerie din țară” s-a metamorfozat într-o gașcă cu porniri pseudojustițiare, coercitive și, aparent, independente de ordine din exterior.
 
Pentru unii, această atitudine denotă dovadă de caracter și de identitate nealterată, dar problema are o anvergură mult mai largă. Vorbim acum despre un eveniment care îi vizează pe toți clujenii, nu doar pe purtătorii ”potcoavei” magice în suflet, pentru că banii pe care CJ i-ar încasa ar fi o mană cerească în condițiile în care impozitarea construcției generează, deocamdată, o gaură mare cât iubirea pentru ”U” în bugetul local. Să nu uităm că la acest deficit ”participă”, indirect, chiar suporterii Universității, care au uitat de promisiunea de-a umple arena la toate meciurile de acasă ale favoriților (pentru că la o medie de 10.000 de spectatori, e suficient loc de mai bine).

Până la un punct, revendicările peluzei sunt acceptabile. Dar când acestea interferează cu interesele comunității, cineva trebuie să ia atitudine. Poate chiar cei care și-au început campaniile electorale pe când Cluj Arena era încă un proiect, vorbind înflăcărat despre o legitimă întoarcere acasă a comunității ”universitare”, dar uitând că metaforele pot fi arme cu două tăișuri dacă ești prea slobod la gură. 


Gabi Jakab