De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Alți șapte oameni au murit în afara domiciliului în ultimele 24 de ore. Numărul total al celor care şi-au pierdut viaţa din cauza hipotermiei severe de la avertizarea Cod galben de ger a ajuns la 86, informează Ministerul Sănătății.
Astfel, la nivel naţional au fost înregistrate şapte decese, care au avut loc în afara domiciliului, în spaţii deschise, în judeţele Suceava (2) şi câte unul în Bacău, Braşov, Gorj, Mehedinţi şi Mureş.
Potrivit MS, numărul deceselor din cauza hipotermiei severe înregistrate de la avertizarea Cod galben de ger emisă de meteorologi, şi până miercuri, se ridică la 86.
Toto în ultimele 24 de ore numărul persoanelor fără adăpost şi a celor cu hipotermie care au fost transportate de către serviciile de ambulanţă şi echipajele SMURD la unităţile sanitare şi în centrele sociale este de aproximativ 200.
Citynews.ro
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.