De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) în comuna Deda se va deschide în data de 15 februarie, cu sediul în clădirea Primăriei de pe strada Principală.
"Scopul serviciului este de a exercita competenţele legale pentru punerea în aplicare a prevederilor actelor normative care reglementează activitatea de evidenţă a persoanelor şi stare civilă. Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Mureş va asigura coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii desfăşurate de SPCLEP Deda", a anunțat directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Mureş, Codruța Sava.
Potrivit sursei citate, serviciul va deservi o populaţie de 12.116 locuitori, cu domiciliul sau reşedinţa în comunele Deda, Răstoliţa, Ruşii Munţi, Lunca Bradului, Stînceni. Acest serviciu este subordonat Consiliului Local Deda, iar serviciile specializate sunt oferite de 3 funcţionari publici, doi cu atribuţii de evidenţă a persoanelor şi unu funcţionar cu atribuţii de stare civilă).
SPCLEP Deda va asigura întocmirea şi eliberarea actelor/certificatelor de stare civilă (de naştere, căsătorie şi deces) pentru cetăţenii comunei Deda, precum şi a cărţilor de identitate, cărţilor de identitate provizorii şi a cărţilor de alegător pentru populaţia din comuna Deda şi cele 4 comune arondate, nominalizate mai sus.
Prin demararea activităţii în comuna Deda, se vor aduce mai aproape de cetăţeni serviciile specializate şi se va asigura soluţionarea cu celeritate a solicitărilor, cetăţenii din cele cinci comune nemaifiind obligaţi să se deplaseze la SPCLEP Reghin pentru obţinerea actelor de identitate.
citynews.ro
foto: arhiva
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.