De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Un elev în vârstă de 16 ani de la un grup școlar din Târgu Mureș are dosar penal după ce a fost prins la școală cu 24 de cutii de petarde pe care întenționa să le valorifice colegilor. Potrivit reprezentanților IPJ Mureș, petardele au fost găsite în camera de internat unde era cazat elevul și au fost confiscate de conducerea școlii care a și anunțat Poliția.
Echipa operativă, care s-a deplasat la faţa locului, a identificat un tânăr în vârstă de 16 ani, din oraşul Luduş, care deţinea într-o geantă 24 pachete cu petarde pe care urma să le valorifice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altã operaţiune cu materii explozive, efectuatã fãrã drept.
Precizăm că acesta este al cincilea caz înregistrat în județul Mureș, în ultimele două săptămâni, în care unui elev i se întocmește dosar penal pentru că a încercat să vândă petarde în școală.
La începutul lunii decembrie, unui elev de la Școala Generală Gornești - județul Mureș i s-a întocmit dosar penal și este cercetat în stare de libertate după ce a fost prinși de poliție că vindea petarde la școală.
La interval de o săptămână, trei liceeni din județul Mureș s-au ales dosar penal după ce polițiștii mureșeni i-au prins în flagrant cu articole pirotehnice pe care intenționau să le vândă. Potrivit reprezentanților IPJ Mureș, materialele pirotehnice au fost găsite de oamenii legii în camera din internatul liceului. Lucrătorii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase şi Poliţiei municipiului Târgu Mureş au reținut 7271 de bucăți de materiale pirotehnice de la cei trei liceeni.
Adelina Burcea
foto: arhiva
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.