De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Copiii de la Școala nr 7 din Târgu Mureș și de la o grădiniță din municipiul Târnăveni au fost trimiși acasă astăzi după ce s-au descoperit defecțiuni la centralele care încălzeau cele două clădiri, a anunțat inspectorul școlar județean Mure, Viorel Socol.
"În această dimineață au fost probleme la două centrale, care s-au oprit, la un corp de clădire de la ȘCoala 7 din Târgu Mureș și la o grădiniță din Târnaveni. Problema a fost remediată iar mâine se pot relua cursurile. Alte probleme nu ni s-au semnalat. Nu avem nicio unitate de învățământ care să fie închisă din cauza condițiilor meteo nefavorabile", a declarat inspectorul adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Mureș.
IȘJ Mureș a solicitat directorilor unităților de învățământ din Mureș o bună colaborare cu autoritatea publică locală, Comadamentul Județean pentru Situații de Urgență și cu ISJ Mureș, astfel încât, orice problemă legată de transportul elevilor sau de asigurare a conditiilor de studiu în școală, să fie comunicată conducerii ISJ.
Potrivit unui comuncat al MECTS, 12 inspectorate şcolare judeţene au raportat pentru data de 6 februarie suspendarea cursurilor în mai puţin de 10 unităţi de învăţământ, în timp ce alte 14 judeţe înregistrează mai mult de 10 unităţi de învăţământ.
În judeţele Vrancea, Olt şi Ialomiţa inspectoratele şcolare județene au luat decizia suspendării cursurilor în toate unităţile de învăţământ. În județul Buzău, vor fi închise toate unitățile de învățământ în afara grădinițelor și școlilor generale din municipiul Buzău. În judeţul Calaraşi, vor funcţiona şcolile din Călăraşi, Lehliu Gară, Olteniţa, Fundulea, Budeşti. În judeţele Iaşi, Botoşani şi Galaţi sunt închise toate şcolile din mediul rural. La nivel naţional, se preconizează închiderea a 2.667 de unităţi de învăţământ.
A.B.
foto: arhiva
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.