Cauta RSS Feed Schimba judetul

Michael Jackson a incetat din viata

International 26 Iunie 2009 - 02:39 - Vizualizari: 6594
Michael Jackson a incetat din viata

Starul pop Michael Jackson a incetat din viata in aceasta noapte. Cantaretul a suferit un stop cardiac in timp ce se afla acasa si a ajuns la spital in coma.

 

Reprezentantul echipei de paramedici care s-a deplasat la resedinta lui Jackson a declarat pentru The Sun ca s-a primit un apel pe numarul de urgenta care anunta ca e nevoie de interventia unei echipe medicale la locuinta din Holmby Hills, L.A. Paramedicii l-au gasit pe cantaret inconstient si au inceput manevrele de resuscitare, deoarece acesta nu mai respira.

 

Michael Jackson a decedat la spital.

 

Familia este in stare de soc si inca nu a facut nicio declaratie oficiala. Tatal artistului si sora sa Latoya au ajuns primii la spitalul universitar din Los Angeles. Acestia au fost intampinati de sute de fani de-ai cantaretului, care erau inmarmuriti de durere, noteaza The Sun.

 

Cantaretul s-a nascut la 29 august 1958, in Gary, Indiana, si si-a inceput cariera artistica la varsta de sase ani, alaturi de patru dintre fratii sai, formand trupa Jackson Five.

 

Primul album solo l-a inregistrat in 1972, 10 ani mai tarziu inregistrand primul succes rasunator cu albumul Thriller, vandut in 21 de milioane de exemplare. Sapte din piesele de pe album au intrat in primele zece ale clasamentelor americane.

 

De-a lungul carierei sale, Jackson a vandut peste 750 de milioane de copii ale albumelor sale si a primit 13 premii Grammy.

 

Pentru aceasta vara, Michael Jackson avea programate 50 de concerte in Europa, la Londra.

 

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!



Alexandra Petrusca
Foto: The Sun

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.