De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Ioana Maria-Vlas vorbeste intr-un interviu acordat citynews.ro despre regretele pe care le are fata de cei 30.000 de romani pagubiti de FNI.
La cateva zile dupa iesirea din arest, „mama FNI“ spune ca este o persoana „inraita si turbata“, si nu isi merita mama de 92 de ani, ce traieste singura la Cluj-Napoca.
Pe langa lupta de supravietuire in libertate, Vlas doreste sa le invete meserie pe detinutele de la Targsor, acolo unde si-a ispasit pedeapsa.
Reporter: Ce planuri de viitor aveti acum, ca ati fost eliberata?
Ioana Maria Vlas: Sa supravietuiesc. Acesta este lucrul cel mai important.
Rep: Spuneati ca aveti niste propuneri de colaborare cu anumite reviste. Pe ce domeniu veti scrie?
I.M.V.: Pe ce ma pricep si eu. Pe economic, pe comentariu politic. Dar nu este nimic batut in cuie si trebuie sa ma odihnesc putin ca sa fiu in stare sa dau randament, pentru ca sunt si eu tare obosita
Rep: Cum v-ati acomodat cu libertatea?
M-am acomodat greu si ma acomodez greu pentru ca sunt doua medii diferite si intotdeauna fizicul, dupa o perioada in care ai fost inchis, reactioneaza cateodata destul de ciudat. Acasta se numeste perioada de readaptare la viata normala.
Se va implica intr-un proiect de ajutorare a detinutelor
Rep: Spuneati ca va veti implica intr-un proiect pentru intrajutorarea Penitenciarului Targsor. De ce au nevoie detinutele de acolo?
I.M.V.: Asta am sa si fac. Primul lucru care trebuie facut este sa se ofere persoanelor private de libertate o sansa de a putea sa lucreze, de a se apuca sa invete o anumita meserie, si prin asta sa se poata reinsera cu „sansa de reusita“ intr-o viata libera. Important este ca aceste femei sa aiba unde sa lucreze. Prin munca in sine se produce reeducarea, pentru ca femeia aceea care este inchisa in camera 24 de ore din 24 clacheaza. Am sa ma bat pentru acest lucru cat o sa pot.
Rep: Ati apelat la anumite persoane care sa va ajute?
I.M.V.: Nu am apucat inca, deoarece am iesit din inchisoare saptamana trecuta. Am sa ma duc sa caut ajutor. Mi s-a promis ajutor si nu am nevoie neaparat de sprijin material, pentru ca presupun ca se vor accesa niste fonduri europene.
Rep: Cum se simte mama dumneavoastra? Cum v-a primit acasa, la Cluj, in scurta vizita pe care i-ati facut-o?
I.M.V.: Cum se poate simti o persoana care nu mai vede si aproape nu mai aude la 92 de ani. Nu vreau sa vorbesc despre treaba asta, este o chestiune foarte dureroasa. Nu a meritat deloc sa aiba o asemenea fiica ingrata, cum sunt eu.
Rep: Dar nu cred ca va considera dumneai asa…
I.M.V.: Nu, pentru ca ea este un inger de bunatate, ceea ce eu nu sunt, si intotdeauna o mama are tendinta sa-si ierte copiii orice fac. Si ea face la fel, este o persoana minunata. Eu sunt o persoana inraita si turbata.
Nu vrea sa mai aiba tangente cu Vantu
Rep: Avand in vedere ca mama dumneavoastra este destul de in varsta, v-ati gandit sa o luati cu dumneavoastra la Bucuresti?
I.M.V.: Mama este o ardeleanca care s-a obisnuit cu mediul, cu lumea de acolo. Nu poate, si nici nu cred ca s-ar descurca aici. Eu voi lipsi mai mult de acasa, incercand sa imi castig existenta. Macar acolo (la Cluj, n.r.) sunt oameni care o iubesc si o ajuta. Imi pare foarte rau, dar eu sunt o persoana care nu mi-am meritat parintii.
Rep: Considerati ca v-ati ispasit greselile fata de cei 30.000 de pagubiti FNI, prin acesti ani petrecuti dupa gratii?
I.M.V.: Conform legii, mi-am ispasit de doua ori pedeapsa. Eu am vrut sa fiu pedepsita, am fost, si acum macar perioada aceea s-a terminat. Repet, eu mi-am dorit sa fiu pedepsita.
Rep: Domnul Vantu a luat legatura cu dumneavoastra dupa eliberare?
I.M.V.: Nu, si nici nu vreau sa ia. Fiecare cu ale lui.
Rep: Ce sfaturi financiare le-ati putea da celor care au pierdut banii la FNI?
I.M.V.: Eu am vrut ca, prin acest proces care a durat opt ani de zile, sa se ajunga la o solutie logica, anume ca cel care a furat banii sa ii dea inapoi. Daca nu m-a auzit si nu m-a ascultat nimeni, eu ce sa fac? Nu i-a rugat nimeni sa faca investitii in FNI. Imi pare foarte rau ca le-au facut. Eu personal nu am avut nimic de castigat, inafara de anii de parnaie, care sunt un „castig“ contondent si consistent.
„Ce s-a intamplat cu FNI-ul nu se mai poate intampla“
Rep: Credeti ca exista vreo sansa reala sa apara un nou FNI pe piata romaneasca?
I.M.V.: Asta ar fi culmea. Nu numai ca reglementarile sunt mai stricte, dar eu nu vad pe nimeni care ar face un asemenea demers, pentru ca nu mai exista piata pentru fonduri. Plus este saracia, lipsa de instrumente financiare rentabile. Ce s-a intamplat cu FNI-ul nu se mai poate intampla deloc!
Rep: Cum ati ajuns administrator la SOV Invest?
I.M.V.: Am vrut sa incerc marea cu degetul. Mi s-a facut o propunere pe care am acceptat-o. Nimeni nu ar fi acceptat o asemenea propunere inafara de mine.
Rep: Cunosteati riscurile?
I.M.V.: Bineinteles ca le cunosteam. Eu am ajuns acolo pentru ca am vrut cu tot dinadinsul sa nu cada (FNI, n.r.).Si cu toate astea a cazut. Toata lumea mi-a spus sa nu fiu nebuna, dar pana la urma m-am dus.
Rep: Nu credeti ca este nedrept ca din toata afacerea doar dumneavoastra ati fost condamnata?
I.M.V.: Exista pe lumea asta dreptate? Dreptatea este o chestiune iluzorie. Eu am pledat vinovata. Nu vreau si nici nu am vrut sa raman nepedepsita, pentru ca am facut un lucru pe care nu trebuia sa-l fac. Dar daca mi-am asumat atunci raspunderea stiind in ce ma bag, nu am decat sa trag si sa stau la parnaie Nu sunt o inconstienta, chiar nu sunt. Si nici nu mi-am aranjat destinul, pentru ca altfel eu eram cu 300 de milioane de dolari, si nu domnul Vantu. Eu as fi fost mogul, si nu el.
Rep: Dar, totusi, dumneavoastra ati plecat din tara la prabusirea fondului. Va era frica?
I.M.V.: Eu am plecat, dupa ce mi-am dat demisia din SOV Invest. Asta nu vrea nimeni sa stie, pentru ca demisia mea a disparut din dosar. Bine, s-a recunoscut in instanta ca, pentru perioada cat am lipsit din Romania, tot eu sunt vinovata pentru ce s-a intamplat in SOV Invest. In 2000, cand am plecat, atunci domnul Vantu mi-a spus <>. In acest fel, toata lumea a stiut ca eu am plecat cu 300 de milioane de dolari.
Ioana Oros
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.