Portretul-robot al familiei româneşti: femeia, exploatată

Aurel Codoban, titularul cursului de hermeneutica iubirii din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj, analizează pentru citynews.ro, cu ocazia Valentine's Day, felul în care s-a schimbat percepţia românilor pentru iubire. O sărbătoare americană împrumutată din  filmele hollywood-iene, o societate feminizată, în care femeia este sexul tare şi cupluri care nu se mai căsătoresc deoarece li se pare prea dificil. 

Profesorul realizează şi un portret-robot al familiei româneşti, în sânul căreia femeia este exploatată suplimentar, iar taţii sunt mai atenţi cu educaţia copiilor.

Reporter: Românii sărbătoresc Valentine's Day, o zi  împrumutată de la americani, chiar dacă avem şi noi o sărbătoare a iubirii, Dragobetele. De ce aleg modelul străin în defavoarea celui autohton?

Aurel Codoban: Nenorocirea este că ritualurile în societatea noastră se golesc de orice conţinut simbolic sau sentimental şi singura aderenţă care rămâne este cea comercială. Oamenii în lumea arhaică erau vântori sau pescari. Mişcarea din vechea societate arhaică a fost înlocuită cu mişcarea comercială. Omului care merge şi răscoleşte prin lucrurile de la mall i se pare că găseşte ceva, vânează ceva sau caută ceva.  Atunci, tot ceea ce era trăire faţă de o astfel de căutare se converteşte în căutare comercială. Ceea ce nu este convenabil este felul în care românii au preluat tot felul de atitudini, cum este şi această zi americană a îndrăgostiţilor. Este neconvenabil, dar din nou mărturiseşte extraordinara presiune a ceea ce este industria filmului american. Cred că filmul american presează foarte mult asupra conştiinţei oamenilor de pe întreaga planetă. Cred că omenirea se americanizează în foarte mare măsură graţie Hollywood-ului. Cred, de asemenea, că serialul acela, Dallas, a influenţat foarte mult moralitatea românilor sau a altor popoare din Estul Europei şi că i-a catalizat către revoltă. Mai ales anumite clase, care, văzând stilul acesta de viaţă plină de consumerism, şi-au zis «şi noi putem trăi la fel». Ei bine, în clipa de faţă românii trăiesc aşa pentru că este singurul ritual pe care-l învaţă. Ei se uită la filme, filmele reprezintă un fel de model comportamental pe care îl îmbrăţişează şi ei trăiesc ca şi acolo. 

Cum se împarte puterea între femei şi bărbaţi în societatea românească?

La noi în ţară, femeia este sexul tare. Este o constantă în efeminizarea bărbaţilor, în general, pentru că trăim într-o lume civilizată, iar civilizaţia înseamnă efeminare sau feminizare efectiv. Știm încă din vechile mituri că femeia este mai degrabă cea civilizatoare, şi bărbatul este un pic mai brutal sau mai  grosolan. Civilizarea lumii noastre aduce cu ea neapărat şi un gen de feminitate în relaţiile interumane. Odată cu această diminuare a forţei bărbatului, este limpede că femeia începe să pară mai puternică şi mai gata de decizii şi de atitudini.  

Cum vedeţi exemplele feminine din media românească, mai ales că sunt promovate exact acele persoane mai «dezinhibate», să le spunem aşa?

Ori de câte ori se produce o revoluţie, consecinţa acesteia este disoluţia oricăror autorităţi sau instanţe sau reglementări. E limpede că după o astfel de revoluţie ceea ce a fixat prealabil în realitatea tradiţională nu putea rezistă. Schimbările la care asistăm sunt într-adevăr vizibile. Cred că, în contextul noilor media, femeile dau mai bine pe sticlă, cum se zice. Se mişcă mai graţios, pot fi îmbrăcate mai subtil şi mai divers. Bărbaţii sunt un pic prea monotoni pentru această lume a imaginilor. Probabil că femeia câştigă mult în aceste media pentru că e mai legată de imagine. Bărbaţii sunt mai puţin legaţi de imagine, mai puţin prezentabili. 

S-a schimbat modul oamenilor de a iubi? Iubim mai puţin profund faţă de cum o făceau bunicii noştri, spre exemplu?

E greu de spus. Probabil că iubirea grandioasă, iubirea tip Romeo şi Julieta se restrânge într-un fel. Paradoxul lumii noastre este că găsim foarte multe stiluri de iubiri amestecate. Este caracteristica ce predomină postmodernitatea. Orice fel de stil funcţionează. Cred că putem găsi iubiri romantice în acest context, iubiri intense, iubiri puternice. Toată problema este cât de mulţi oameni trăiesc astfel de iubiri. Eu cred că se diminuează într-un fel numărul celor care iubesc. Sigur că putem întâlni iubiri romantice, dar ele sunt incomparabil mai rare. Asta pentru că stilul diferă. Adică oamenii au fost învăţaţi să iubească altfel acum. Noi nu iubim spontan. Sigur, există o anumită zestre instinctuală ereditară. Dar modelarea comportamentului se leagă în foarte mare parte de educaţia noastră, de ritualurile culturale prin care trecem, de felul în care ne modelează imaginaţia şi gestualitatea filmele, romanele. Ei bine, ceea ce citim, ceea ce vedem s-a schimbat foarte mult. Eu cred chiar că noi am asistat la o situaţie foarte tensionată: lumea în care noi trăim este lumea în care există cea mai mare tensiune între generaţia bunicilor şi generaţia nepoţilor. Distanţa culturală dintre cele două generaţii este imensă, iar relaţa este probabil foarte tensionată. Niciodată în cursul istoriei n-a existat aşa o diferenţă majoră între valorile ce aparţin mentalităţii generaţiei bunicilor şi mentalităţii ce aparţin generaţiei nepoţilor. Valorile sunt radical diferite. Postmodernitatea este timpul contractelor cu durată determinată. Stilul modernităţii a mers pe contracte cu durată nelimitată: de serviciu, de căsătorie şi aşa mai departe. Totul devine supus în foarte mare măsură fragmentării şi timpului. Noi, occidentalii, trăim în haremuri în succesiune, pe câtă vreme orientalii, cei din Orientul Apropiat, merg pe haremuri în simultaneitate. 

Statisticile arată o scădere a numărului de divorţuri în ultima perioadă, iar unii psihologi pun acest lucru pe seama faptului că greutăţile materiale îi ţin pe oameni împreună. Sunteţi de aceeaşi părere?

Iubirea nu funcţionează bine nici acolo unde oamenii sunt extrem de săraci, nici unde sunt extrem de bogaţi. Ar trebui să existe o zonă intermediară care să ofere celor doi destulă autonomie şi destulă libertate, iar în acelaşi timp să nu se preseze teribil. Cred că se întâmplă asta pentru că e o regulă absolută a dorinţei care poate fi formulată aşa: avem ceea ce ne dorim şi dorim ceea ce nu avem. Eu cred că se reduce numărul de divorţuri şi dintr-un alt motiv: pentru că numărul de căsătorii a scăzut. În marile oraşe occidentale, mai mult de jumătate din populaţia acestor oraşe nu se mai căsătoresc. 

De ce nu se mai căsătoresc oamenii?

Deoarece căsnicia este o instituţie destul de dificilă. Părerea mea este că, de fapt, căsnicia ridică mai multe probleme decât rezolvă. Omul se căsătoreşte crezând că îşi va rezolva tot felul de probleme. De fapt, căsniciile ridică probleme suplimentare. 

O a doua problemă care se leagă de căsnicii, de familie în general, este aceea că societatea inventează familia pentru acele situaţii sau zone în care alt tip de activităţi sociale n-ar fi eficiente. Gândiţi-vă ce dificil e să creşti copiii mici, sau ce dificil este să rezolvi probleme de alimentaţie care sunt mereu individualizate. Familia există într-un fel pentru a rezolva astfel de aspecte ale vieţii individuale care ar fi foarte dificil de rezolvat în context social. E greu să-ţi imaginezi nişte creşe gigantice unde copilului să i se acorde suficientă atenie ca să poată evolua bine. În familie există foarte multă muncă suplimentară. Familia este o instituţie, la fel cum este şi serviciul. În mare măsură sarcina cade pe soţie. Femeia este suplimentar exploatată, într-un fel, pentru că şi acasă, tradiţional, se ocupă de alte lucruri. Familia se schimbă, însă, în clipa de faţă sub acest aspect. Este o schimbare de accente. Soţii ajung şi ei să gătească, să facă tot felul de alte operaţii. 

Creionaţi portretul robot al familiei din România.

A fost o schimbare a familiei, forţată în contextul industrializării din perioada socialistă, în care ceea ce era familia tradiţională, care conţinea trei generaţii, a fost dizolvată sau demontată. Aceasta este marea schimbare din spatele familiei româneşti în clipa de faţă. Existând familia cu trei generaţii, atunci exista şi o transmitere de proceduri, de atitudini, de stiluri. În clipa de faţă, cei care se căsătoresc sunt lăsaţi într-un fel de gol. Adică ei nu relaţionează şi nu obţin modele comportamentale sau stiluri de viaţă decât de la prietenii care sunt de aproximativ aceeaşi vârstă şi aceeaşi situaţie. Nu au reglementări sau norme în spate. În familia tradiţională exista un fel de presiune, de autoritate a părinţilor, a bunicilor, care ştiau ei mai bine cum trebuie făcute anumite lucruri. Ceea ce mi se pare interesant şi de bine pentru familia românească este că taţii se interesează  de copii mult mai mult decât o făceau înainte. Marea complicaţie care a intervenit cândva în modernitate, prin secolul al XIX-lea, a fost că familia a trebuit să se spargă. Unul dintre cei doi soţi, de obicei tatăl, a trebuit să plece să lucreze altundeva decât în contextul familiei. În familiile tradiţionale dinainte de secolul XIX, chiar şi în Europa, acestea aveau ateliere sau aveau ceva de produs în sistem închis. Important este că lucrau în comun. Atunci, într-un fel, tatăl avea în sarcină educaţia băieţilor, iar mama educaţia fetelor. În clipa de faţă, lucrurile se estompează. În acest moment, tatăl se ocupă cu plăcere, văd adesea la cuplurile tinere, de creştereacopiilor şi de jocul cu ei. 

Doctorul în filosofie Aurel Codoban (63 de ani) este unul dintre cei mai populari profesori universitari din Cluj-Napoca. Predă la Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai", unde este titularul cursului de hermeneutica iubirii. Este expert în semiologie (ştiinţa semnelor în societate), hermeneutică (ştiinţa interpretării), filosofia şi teoria comunicării.

A scris mai multe cărţi pe aceste teme, printre care şi „Amurgul iubirii". În acest context, profesorul este considerat unul dintre cei mai competenţi cercetătători în dragososte de la noi din ţară.

Ioana Oros

Foto: citynews.ro