De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
A muta alegerile locale in iarna echivaleaza cu a a muta Pastele de Craciun. Este declaratia presedintelui PNL Mures, Ciprian Dobre, in cadrul unei conferinte de presa sustinute de Uniunea Sociala Liberala (USL) Mures.
"Comasarea alegerilor este o ipoteza de lucru care aparatul de propaganda al PD-L a reusit sa il disemineze foarte bine. Amestecarea alegerilor locale, respectiv parlamentare, o stim. Alegerile localele au loc in primavara, iar cele parlamentarele in iarna. A pune alegerile locale in iarna echivaleaza cu a muta Pastele de Craciun. Este unul dintre cele mai virulente atacuri la adresa democratiei, daca se va intampla ca in Monitorul Oficial sa apara astfel de act normativ. Aceste alegeri se vor asemana cu cele din '47. Noutatea din 2012 va fi aceea ca atunci nu se puteau cumpara atatea voturi cat se poate cumpara in 2012", a precizat Dobre.
Acesta a sustinut ca amestecarea alegerilor ar fi, de fapt, un plan bine pus la punct in laboratoarele PD-L, care ar miza pe haos pentru castigarea alegerilor. "Daca va exista aceasta amestecare a alegerilor USL este pregatit, va castiga orice alegere amestecata sau neamestecata de catre guvernul PD-L si majoritatea care sustine aceste guvern. Disperarea pe care o au in a modifica Constitutia, dezorganizarea administrativa, amestecarea alegerilor, redesenarea colegiilor, comasarea localitatilor, sunt acte de disperare a unui partid", a mai spus Dobre, care este si deputat PNL Mures.
Insa, apropierea alegerilor le da si idei politicienilor. Deputatul PNL Mures, Ciprian Dobre a propus, mai in gluma mai in serios, ca in locul comasarii alegerilor, pentru o economie totala la buget sa nu se mai organizeze anul viitor alegeri locale si parlamentare.
"Amestecarea alegerilor e motivata ca se fac economii la bugetul de stat. Facem urmatoarea propunere: sa nu mai facem alegeri. Sa ramana toata lumea acolo unde este. Putem avea o democratie fara cheltuieli. Criteriul nu se poate aplica cu o jumatate de masura. Sa reducem de tot. Un criteriu niciodata nu se aplica pe jumatatea lui", a spus Ciprian Dobre, in cadrul unei conferinte a Uniunii Sociale LIberale Mures.
A.B.
foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.