De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Amanarea aderarii Romaniei la spatiul Schengen poate fi considerata unul dintre esecurile majore ale orientarii romanesti de politica externa in ultimii 20 de ani. Este parerea exprimata de catre consilierul presedintelui PNL, Dan Mihalache. Liberalul compara acest esec cu cel inregistrat la Madrid in anul 1997, “cand Romania a fost practic decuplata de primul val al extinderii Aliantei Nord-Atlantice”.
Mai mult decat atat, Mihalache vorbeste si despre o accentuare a individualismelor nationale, survenita pe fondul crizei economice si nu numai. Ca urmare a acestei accentuari a individualismelor de tip national, statele membre UE isi pun intrebarea tot mai insistent “de ce trebuie sa plateasca pentru state si popoare pe care nu le considera compatibile cu valorile, institutiile si regulile lor de functionare”.
In opinia liberalului, acest esec cu excluderea aderarii in Schengen ar putea fi numai prima surpriza neplacuta pregatita pentru Romania, urmand ca in timp sa ni se pregateasca si alte surprize asemanatoare.
“Mi-e teama, din pacate, ca gestul guvernelor francez si german reprezinta doar inceputul unui proces care va avea o amplitudine mai mare decat o gandim noi acum si care va fixa, pentru o lunga durata, Romania ca un stat de rangul doi al Uniunii Europene. Accesul nostru la beneficiile integrarii (Schengen, zona Euro, fonduri comunitare) va deveni, cred eu, in perioada urmatorilor ani din ce in ce mai restrictionat. Nu stiu in acest moment daca vor exista si formule institutionale oficiale pentru aceasta varianta, dar cred ca ea este foarte probabila”, arata Dan Mihalache pe blogul sau.
Acesta a mai aratat ca romanii nu par a fi inteles, “pe de-o parte, ca s-a schimbat foarte mult climatul european in legatura cu noile state membre”.
“Daca pana la momentul aderarii din 2007 a Romaniei si Bulgariei existau in randul elitelor politice europene semne de intrebare asupra pregatirii reale a celor doua tari de a fi membre UE, dar in acelasi timp si dorinta de a investi incredere, dupa 2007 aceste semne de intrebare s-au transformat in regrete. Iar regretele s-au tradus in ideea conform careia ultimul val al extinderii mai bine n-ar fi avut loc. Raspunsul nostru la aceasta situatie complicata a fost tipic romanesc. Am considerat ca i-am „fraierit” pe baieti si odata intrati in NATO si UE nu mai avem a face nici un efort de compatibilizare a institutiilor si regulilor societale. Cu alte cuvinte, dupa ce „ne-am vazut sacii in caruta,” dupa ce presiunea monitorizarii europene a scazut considerabil, am facut tot cum am stiut noi: in loc sa depolitizam administratia, am politizat-o si mai abitir, ne-am batut cu coruptia la nivel declarativ si al adversarilor politici interni, dar in realitate fenomenul, in special in zona coruptiei politice, s-a amplificat in ultimii ani", a mai adaugat acesta pe blogul sau.
Mihalache aduce in discutie o chestie tipic romaneasca care se aplica si in acest caz, respectiv credinta conform careia i-am "fraierit" pe occidentali prin actiunile noastre si credem ca nimeni nu stie ca la noi granitele estice sunt vraiste, iar contrabanda e in floare.
"Vorbim de criterii tehnice ale aderarii la spatiul Schengen, dar credem probabil, din nou tipic romanesc, ca guvernele occidentale nu stiu ca frontierele noastre estice sunt vraiste, ca acolo infloreste contrabanda si traficul de persoane, nu odata organizate chiar cu sprijinul discret al unor oameni din structurile de forta. Sau mai credem ca respectivele guverne din Europa nu stiu cam cata baza se poate pune pe cooperarea cu institutiile de ordine publica de la noi, penetrate, asa cum am vazut in ultimul an, de interese mafiote si politice”, scrie liberalul.
Ca urmare a acestor fapte expuse mai sus, sustine liberalul, teoria “discriminarii Romaniei” trebuie crezuta pana la un punct. Insa “argumentele principale pentru retrogradarea noastra in „grupa a doua” le furnizeaza chiar conduita romaneasca”.
“Departe de a intelege constrangerile acestui context si nevoia de actiune interna si externa, administratia Basescu are „meritul” de a fi dus, prin excentricitatile sale, prestigiul international al Romaniei la cel mai jos nivel. Acum se vede si efectul tezei „licuriciului cel mare”, expusa cu atata nonsalanta de Traian Basescu, teza care acum isi arata consecintele in plan european. Dupa cum isi arata urmarile si lipsa de preocupare pentru a construi un statut al Romaniei in UE, si incapacitatea puterii de a intelege prioritati de politica externa, si gafele facute in raport cu Moldova si, si…”, concluzioneaza Mihalache.
D.H.
foto (c) citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.