De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Printre exclusivităţile tabloidiene de astăzi aflaţi ce făcea Solcanu când a aflat că e gay, mai descoperiţi o actriță porno româncă, pentru că acum e perioada, iar Cancan lansează o ipoteză şoc în lumea Mondeno-manelica.
În Libertatea descoperiţi o nouă actriţă porno din România. De fapt nu e chiar aşa nouă, căci activează în domeniu de prin 2003. Are aproape 30 de ani şi e din Bucureşti. Dacă staţi atenţi până la sfârşitul articolului după citatul în care starleta spune că nu ar pleca din România, se menţionează: “spunea ea în urmă cu câţiva ani”. Adică au scos ştirea de undeva dintr-un sertar ascuns pentru câţiva ani şi au aruncat-o pe prima pagină. Că doar e moda pornurilor şi dacă nu avem vedete noi, facem ce putem. Din câte se aude, American Tabloid vrea să publice un material cu Michael Jackson: “Mă simt foarte bine. Ieri am fost la un chef cu Elvis”.
Din Click! se revarsă o bârfă legată de Mihaela Moise, cea care i-a furat numele de MM lui MM Stoica. În exclusivitate aici aflaţi că această MM ar fi făcut love cu Salam. Acuzaţia e făcută de Leo de la Strehaia, tata' lor. Fosta lui Luis Lazarus nu a făcut decât o singură declaraţie în apărarea ei: “Cu Salam? Ce credeţi că eu sunt puşculiţă”?
În Cancan descoperiţi că Brokeback Mountain nu a fost atât de original. Reporterii au descoperit o fotografie cu Solcanu la 14 ani. Blond, cercetaş pe munte şi pasionat de băieţei. Atunci şi-a descoperit inclinaţiile sexuale. În partea din dreapta se vede cortul plin cu ciocolată şi maşinuţe, ca să îşi atragă colegii de drumeţie. Dintre ei amintim: Cătălin Botezatoru şi aflat într-un schimb de experienţă, Ricky Martin.
Citynews.ro
Foto: www.cancan.ro
Notă: Acest articol este un pamflet
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.