De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Minsterul Sănătății derulează proiectul "Instruire şi prevenţie pentru o viaţă sănătoasă", împreună cu partenerii: Institutul Naţional de Sănătate Publică; Colegiul Medicilor din România; Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti; Institutul Oncologic „Prof Dr I Chiricuţă” Cluj-Napoca; Centro di Riferimento Oncologico (C.R.O.) di Aviano (Institutul de Cancer Aviano - Italia).
Obiectivul general al proiectului este creşterea gradului de formare a profesioniştilor din sistemul sanitar pentru a răspunde noilor priorităţi ale politicilor şi programelor de sănătate, urmărind creşterea gradului de adaptabilitate şi formare a lor, prin dobândirea de cunoştinţe necesare pentru asigurarea implementării unor programe de screening eficient pentru cancerul de col uterin, colon şi sân.
Grupul ţintă al proiectului este format din 7.332 medici instruiţi pentru implementarea unor programe de screening eficient pentru cancerul de col uterin, colon şi sân şi va fi instruit în cadrul activităţii nr. 5 “Instruirea şi formarea medicilor implicaţi în derularea Programelor de Screening”, astfel:
- partenerii Ministerului Sănătăţii în cadrul proiectului, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti şi Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca, vor instrui 132 medici specialişti (84 medici specialiști Medicină de Familie şi 48 medici specialişti, specialităţile- Anatomie Patologică 4, Medicină de Laborator 8, Sănătate Publică/Epidemiologie 2, Radiologie-Imagistică Medicală şi Medicină Nucleară 10, Obstetrică Ginecologie 16 şi Gastroenterologie 8);
- cei 132 de medici specialişti instruiţi, devin instructori pentru 7.200 medici: 6.000 medici specialitate Medicină de Familie şi 1.200 medici specialişti - 80 Anatomie Patologică, 220 Medicină de Laborator, 40 Sănătate Publică/Epidemiologie, 260 Radiologie-Imagistică Medicală şi Medicină Nucleară, 400 Obstetrică Ginecologie şi 200 Gastroenterologie;
În cadrul proiectului se selectează 132 medici specialişti (84 medici specialişti Medicină de Familie şi 48 medici specialişti, specialităţile- Anatomie Patologică 4, Medicină de Laborator 8, Sănătate Publică/Epidemiologie 2, Radiologie-Imagistică Medicală şi Medicină Nucleară 10, Obstetrică Ginecologie 16 şi Gastroenterologie 8), care au următoarele responsabilităţi:
- asigură instruirea grupelor de participanţi în judeţele/regiunile alocate;
- sprijină activităţile proiectului în judeţul/regiunea în care instruieşte;
- asigură monitorizarea proiectului la nivel judeţean şi regional;
- furnizează rapoarte lunare asupra activităţii sale.
Cei 48 de instructori medici specialişti vor avea disponibilitate de deplasare, în cele 8 regiuni de dezvoltare a României.
Cei 84 de instructori medici specialişti Medicină de familie vor avea disponibilitate de deplasare, în unul din cele 42 judeţe. Sesiunile aferente fiecărui judeţ în parte sunt estimative, numărul final al acestora stabilindu-se în funcţie de numărul de medici ce vor dori participarea la instruire.
Numărul de medici specialişti ce aparţin unei regiuni sau unui judeţ este estimativ, acesta stabilindu-se în funcţie de candidaturile depuse.
Aplicaţiile se depun până cel târziu 31 ianuarie 2012, ora 16:00, la următoarele adrese de e-mail: selectie132medicispecialistiinstructori@ms.ro; selectie1200medicispecialisti@ms.ro; selectie6000medicispecialistimedicinafamilie@ms.ro
Detalii despre proiect, criteriile de selecţie şi formularul de înscriere pot fi găsite AICI
I.S.
Foto: arhiva
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.