Cauta RSS Feed Schimba judetul

Reunirea lotului FCM, pe 11 ianuarie

Sport 06 Ianuarie 2012 - 11:26 - Vizualizari: 215
Reunirea lotului FCM, pe 11 ianuarie

Lotul FCM Târgu Mureș se reunește miercuri, 11 ianuarie, zi în care sunt programate și primele vizite medicale. Debutul returului Ligii 1 va avea loc la Cluj, unde echipa FCM va disputa meciul impotriva echipei CFR, pe stradionul "Dr C-tin Rădulescu", pe 25 ianuarie.

Tot miercuri vom afla dacă jucătorii FCM Târgu Mureș ar putea fi antrenați în returul Ligii 1 de fotbal, de fostul tehnician Ioan Ovidiu Sabău. Gazeta Sporturilor titrează că Trombetta nu va mai antrena Mureșul în retur, asta după cea supărat conducerea clubului pentru că a solicitat suplimentarea primelor negociate.

Potrivit sursei citate, Sabău a recunoscut că a discutat cu oficialii clubului târgumureșean care i-au propus să revină pe banca tehnică, urmând să dea în curând și răspunsul la această ofertă.

Sabău a antrenat echipa  FCM timp de un an și a renunțat să mai antreneze la Târgu Mureș după înfrângerea din etapa a 6-a de la Mediaș. Dacă Sabău ar refuza să revină pe banca târgumureșenilor, oficialii clubului FCM ar avea ca variantă de rezervă Gabi Balint.

Obiectivul FCM Târgu Mureș este salvarea de la retrogradare, ocupând locul 15 în clasamentul Ligii 1 de fotbal înaintea etapei a 19-a.

A.B.

foto: arhiva

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.