Cauta RSS Feed Schimba judetul

Victorie pentru BC Mureș în amicalul de la Sibiu

Sport 10 Ianuarie 2012 - 11:47 - Vizualizari: 140
Victorie pentru BC Mureș în amicalul de la Sibiu

Echipa CSU Sibiu a fost înnvinsă pe teren propriu de BC Mureș, într-un meci amical disputat luni, 9 ianuarie. Partida s-a încheiat cu scorul de 70 la 76 pentru echipa târgumureșeană, care se pregătește pentru confruntarea cu CS Politehnica Unirea Iași, ce va avea loc la Sala Sporturilor din Târgu Mureș, în data de 14 ianuarie.

Antrenorul Srecko Sekulovic a folosit zece baschetbaliști, punctele formației fiind marcate de Forte 17 (3), Lăpuște 14 (2), Watson 13 (1), Aliakseyeu 8, Cooley 7, Pekovic 6, Dumitru 6, Stănescu 5. Au mai jucat Tudor și Paliciuc. De la gazde cei mai eficienți au fost Scott 20, Wisseh 17, Khartchenkov 16, Crăciun 9 și Riley 8.

„A fost un meci bun, am învins la Sibiu, ceea ce nu este puțin lucru, chiar dacă a fost doar un amical. Am făcut multe lucruri bune atât în apărare cât și în atac, dar am comis și multe erori, dar care sunt normale în această perioadă. Important este faptul că atmosfera în lot este deosebit de bună, destinsă", a declarat după meci, Srecko Sekulovic.

Potrivit declarațiilor antrenorului BC Mureș, noul jucător al echipei, Miladin Pekovic, care a marcat 6 puncte în amicalul de la Sibiu, este un jucător cu potențial, dar care a greșit mult în timpul meciului, din cauză că a dorit foarte mult să impresioneze.

citynews.ro

foto: arhiva

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.