Cauta RSS Feed Schimba judetul

Cum sa evitam ambuteiajele si accidentele

Auto 01 Noiembrie 2010 - 10:21 - Vizualizari: 1890
Cum sa evitam ambuteiajele si accidentele

In primul rand, circuland corect si respectand Codul Rutier. Daca toti am fi dispusi la un efort si nu am incerca sa facem pe “baietii destepti”, cu siguranta ca fluenta circulatiei ar fi cu totul alta. Sa exemplificam: tu si alti conducatori auto stati la coada la intersectie, iar deodata apar “baietii destepti”care, fara nicio jena, depasesc coloana pe linia de tramvai si se opresc in fata celor care asteapta la semafor.

Daca intre timp s-a facut verde, trec impetuos prin intersectie si se cred isteti. “Lasa-i pe prosti sa stea la coada si sa respecte regulamentul, eu am alte prioritati”. Asteptand cu nerabdare camerele de luat vederi ascunse in intersectiiile aglomerate,  speram la mai multa ordine si disciplina pe viitor.

Pentru o fluenta decenta si eficace a traficului, toti suntem nevoiti sa respectam cateva reguli elementare:
•.Schimbati din timp directia de mers, cu semnalizare si asigurarea de rigoare in oglinzile retrovizoare.
• Nu calcati liniile continue din apropierea intersectiilor care delimiteaza culoarele de mers.
• Pastrati o distanta suficienta fata de masina din fata pentru a o putea ocoli/ depasi in cazul unei pene inopinate.

• In cazul unui conducator neatent, pe care l-ati vazut in oglinda retrovizoare ca se apropie cu viteza, aveti timpul si spatiul necesare pentru a putea duce masina mai in fata, evitand astfel o “pupatura” din spate.
• La semafor, la schimbarea culorii in verde, plecati ca la un start automobilistic (timpul pe care il avem la dispozitie este scurt).

Momentul plecarii este foarte important pentru ceilalti cinci-sase participanti la trafic din spatele tau, ca sa poata porni de la stop concomitent cu tine. In acest fel, eliberam intersectia mult mai repede, iar al cincilea conducator din spatele tau poate prinde, la randul sau, acelasi interval de culoare verde.

Verificati in trafic si veti vedea ce surprize veti gasi. In unele cazuri, daca pleaca patru-cinci masini este bine, dar, in realitate, acest lucru se intampla foarte rar. Atunci cand esti in a sasea masina de la semafor, intelegi cel mai bine de ce trebuie plecat in acelasi timp cu prima masina. Fiti atenti la timpul care se pierde pana ce pleaca prima masina, a doua, a treia, a patra si, daca mai poate, si a cincea.

Ganditi-va la timpul irosit la cateva semafoare si veti intelege ce pierdeti:
• Timpul – cel mai pretios capital;
• Combustibil, deci bani;
• Stres, pe care vrem cu orice pret sa-l evitam;
• Nervi, de care avem atat de putina nevoie;
• Poluare suplimentara a aerului cu noxe

De ce sa nu fim calmi si corecti, sa dam prioritate celor care ies din strazile laterale sau garaje si sa primim multumirile cuvenite? Nu numai de la domnisoare frumoase, carora cam toti vor sa le faca pe plac. A fi gentleman la volan iti da o stare de bine, de calm, de voie buna, de care ai mare nevoie in traficul haotic prin care ne invartim, cu toate ca e criza.

Citynews.ro
Foto: citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.