De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Concertul de Anul Nou, care va deschide noul an cultural “Sibiu Baroc.Update”, se anunță spectaculos. Pe lângă concertul de oferit de artiști la Sala Thalia, municipalitatea sibiană pregătește și o proiecție 3 D în cadrul evenimentului.
"Se va face o proiecție pe clădirea sălii Thalia înaintea concertului și după concert. Este vorba de șase minute de imagini care vor fi prezentate în buclă", a declarat purtătorul de cuvânt al Primărie Sibiu, Mirela Gligore.
Sâmbătă, 31 decembrie, și duminică, 1 ianuarie 2012, la Sala Thalia din Sibiu va fi susținut “Concertul de Anul Nou”. După ora 19.00 pe scenă vor urca artiștii de la Sibiu Youth Orchestra, conduși de dirijorul Gabriel Bebeselea, alături de soprana Rodica Vica și violonistul Alexandru Tomescu. Atmosfera din marile capitale europene va fi redată la Sibiu de compozițiile celebre încluse în program și care sunt semnate de Rossini, Saint-Saëns, Mozart, Paganini, Ceikovski Vivaldi si Handel.
Biletele pentru Concertul de Anul Nou au fost puse în vânzare la Libraria Humanitas si în reteaua magazinelor Germanos, Orange si Vodafone precum si pe eventim.ro. Preturile biletelor sunt de 50, 70 si 100 lei, în functie de pozitia în sală, iar cei interesați mai au șansa încă să-și rezerve un loc.
C.F.
Foto:sibiu.cultura.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.