De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Eliminarea beneficilor de care se bucura pana acum personalul didactic auxiliar din invatamant este condamnata de catre Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant. Liderii de sindicat spun ca decizia Ministerului Educatiei Cercetarii, Tineretului si Sportului cde eliminare a gradatiei de merit, echivalenta cu 25 la suta din salariu, este una discriminatorie.
Decizia va intra in vigoare de anul viitor, iar la nivelul unitatilor de invatamant din tara vor fi afectati aproximativ 17.000 de oameni.
"Consideram ca este o discriminare si o lipsa de recunoastere a importantei pe care o are personalul didactic auxiliar intr-o unitate de invatamant. Gradatia de merit se acorda pentru activitatea deosebita, iar efortul bugetar nu era atat de mare, insa pentru colegii nostri sumele primite in plus inseamna foarte mult. Din pacate, Ministerul Educatiei continua sa isi bata joc de angajatii din invatamant”, a declarat Simion Hancescu, presedintele FSLI
Federatia a facut deja demersuri catre Comisia pentru Invatamant , Știinta, Tineret si Sport din Camera Deputatilor, pentru modificarea actului normativ prin care personalul didactic auxiliar nu mai beneficiază de gradația de merit din 2012.
Exemple salarii afectate
Bibliotecar
Salariu de bază – 940 lei
Salariu de bază cu gradație de merit – 1175 lei
Informatician, grad I A
Salariu de bază – 992 lei
Salariu de bază cu gradație de merit – 1240 lei
Laborant
Salariu de bază – 899 lei
Salariu de bază cu gradație de merit – 1123 lei
Secretar
Salariu de bază- 964 lei
Salariu de bază cu gradație de merit – 1205 lei
C.F.
foto:arhiva
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.