De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Seviciul de Ambulanţă din Mediaş va fi nevoit, de anul viitor, să plătească chirie pentru spaţiile pus la dispoziţie până acum de Spitalul Municipal din Mediaş.
Noua situaţie creată îl pune în dificultate pe directorul Serviciului de Ambulanţă Sibiu. "Decizia a fost luată de Consiliul Local Mediaş şi încercăm să găsim soluţii pentru viitor. Am încercat să reducem din spaţiul folosit în incinta unităţii sanitare şi aşteptăm să vedem ce se poate face. În cazul în care se va fixa o chirie, noi vom înştiinţa Direcţia de sănătate Publică Sibiu pentru că nu am avut alocate până acum, de la Ministerul Sănătăţii, fondurii pentru chirii", a declarat şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu, Ovidiu Luca.
Ambulanţa de la Mediaş ocupă mai multe spaţii în cadrul spitalului şi un garaj, unde se face şi repararea maşinilor. Potrivit primarului din Mediaş, măsura de-a impune chirie este una normală şi legală.
"Consiliul Local dispune de valorificarea bunurilor şi a spaţiilor aflate în proprietate. În acest caz s-a luat decizia scoaterii la concesiune şi urmează să se facă licitaţie.Ei prestează servicii pe care noi le plătim şi din ce încasează pot să plătească chiria", a declarat pentru citynews.ro primarul Mediaşului, Teodor Neamţu.
Până acum, Serviciul de Ambulanţă Sibiu nu a plătit şi nu plăteşte chirie pentru niciunul din spaţiile ocupate. Spitalul din Mediaş se află în subordonare şi administrarea Consiliului Local Mediaş.
C.F.
Foto:arhiva
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.