De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Familiile din Copşa Mică afectate de alunecările de teren apărute vara trecută au posibilitatea să se mute din ianuarie în casă nouă. Primăria a finalizat lucrările de renovare la 10 apartamente, iar în perioada următoare familiile sinistrate urmează să hotărască dacă se mută sau nu în noile case.
Tragedia celor 10 familii din Copşa a început în vara anului 2011, cand locuinţele le-au fost afectate de alunecările de teren apărute pe strazile Dealului si Plopilor. Zona a devenit instabilă, iar mutarea oamneilor de necesară penzru a nu li se pune viaţa în pericol.
"Am finalizat cele 10 apartamente.Sunt apartamente cu două şi trei camere, dotate cu centrală, cu parchet şi faianţă montată. Nu rămâne decât să se hotărască şi să se mute. Oamenii au fost invitaţi să vadă casele noi", a declarat pentru citynews.ro primarul oraşului Copşa Mică, Daniel Mihalache.
Din cele 10 familii afectate de alunecarile de teren, numai jumătate au acte de proprietate pentru case, restul nu. Pentru cei care pot dovedi cu acte că sunt proprietari se va face schimb de proprietăţi, iar cei care nu au acte vor deveni chiriaşi ai municipalităţii copşene. Mai mult, chiriaşii vor putea opta pentru un teren de 300 de metri pătraţi pe care îl oferă primăria ca să-şi ridice o casă nouă.
Cele 10 apartamente pregătite deja pentru familiile nevoite să-şi părăsească vechile gospodării afectate aparţin municiplaităţii. Anul acesta s-au investit 150 de mii de euro pentru reabilitarea lor, 100 de mii de euro de la Consiliul Judeţean Sibiu şi 50 de mii de euro de la Primăria Copşa.
Cristiana Fota
Foto:primariacopşa
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.