De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Salvamontiştii şi jandarmii montani din Parâng nu-l mai caută pe ciobanul care de mai bine de o săptămână este de negăsit. Luni a fost ultima zi în care salvatorii au mai încercat să îl găsească.
Speranţele salvatorilor care l-au căutat erau legate de anumite coordonate pe care le-au primit prin GPS, însă, până vineri nimeni nu va mai urca pe acel traseu. Asta spune Dumitru Bârlida, şeful echipei SALVAMONT din Parâng. „Vineri, o echipă de salvamontişti din Sibiu va ajunge în Parâng cu un aparat de identificare a semnalului de la telefonul mobil, aparat care la Petroşani nu există. Abia atunci, o echipă va urca din nou la altitudinea de 1.100 de metri, unde este posibil ca omul să fi căzut şi să fi murit”, spune Dumitru Bârlida, şeful echipei Salvamont din Parâng, care a coordonat operaţiunile.
Până acum, alături de salvamontişti au mers şi jandarmii, dar şi un câine specializat în astfel de căutări, însă, de fiecare dată fără succes.
Cic Florea Dumitru este de negăsit din data de 23 ianuarie şi a fost dat şi de poliţişti în urmărire naţională.
Diana Mitrache
foto:Citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.