Cauta RSS Feed Schimba judetul

Arena Platoş pregătită. Să vină zăpada!

Distractie 24 Noiembrie 2011 - 16:29 - Vizualizari: 1867
Arena Platoş pregătită. Să vină zăpada!

Pregătirile pentru sezonul de schi la Arena Platoş, amplasată în apropierea staţiunii Păltiniş, se înteţesc. Anul acesta administratorii celor cinci pârtii vin cu îmbunătăţiri la resortul de schi şi snowboard şi promit că distracţia va fi în toi în luna decembrie, când este programată World Snowboard Day.


"Toate eforturile noastre din presezon, s-au îndreptat spre a corecta micile inconveniente din sezonul precedent. Din acest motiv am început cu renovarea parcării. Însa mult mai importante sunt îmbunataţirile aduse pârtiilor, plecând de la programul de funcţionare al instalaţiilor de nocturna”, spune Martin Freinademetz.

Complexul este compus din cinci pârtii, patru cu lungimi între 600 şi 700 de metri şi una pentru copii si începatori, lungă de 250 de metri. Transportul pe cablu va fi asigurat de patru teleschiuri.


Tunurile de zăpadă au fost pornite deja, dar încălzirea vremii nu a permis acoperirea pârtiilor cu zăpadă, urmând să se muncească în perioada următoare. Tot din acestă iarnă, Fun-park-ul de la Arena Platoş are propria nocturna şi s-a dublat ca dimensiuni.


"Am stabilit deja şi primele doua evenimente ce se vor desfaşura în Fun Park-ul Arena Platoş. În 18 decembrie va avea loc World Snowboard Day, iar între 6 şi 8 ianuarie Transilvania Rookie Fest”, spune Cristina Badiu.
Nocturna va  funcţiona în zilele de  miercuri, vineri şi sâmbata.Cei care nu schiaza se vor putea bucura de o pârtie de saniuţe de aproape 700 de metri lungime.

C.F.

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.