De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Cu prilejul aniversării a 1881 de ani de la prima atestare documentară a localității Roșia Montană, este momentul clarificării unui aspect des invocat de către cei care se opun reluării activității industriale în Roșia Montană: acela că autoritățile locale ar împiedica dezvoltarea turismului în zonă, prin aplicarea Planului de Urbanism Zonal (PUZ).
Conform actelor, în prezent doar 25% din teritoriul localității este definit ca „zonă industrială” și cuprinde fostele exploatări miniere de stat și locul unde compania Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) va dezvolta viitoarea exploatare. Cu toate acestea, opozanții proiectului susțin că toată suprafața comunei este declarată zonă mono-industrială și că Primăria refuză să acorde autorizații pentru pensiuni, hoteluri sau restaurante, împiedicând dezvoltarea turismului. Realitatea de pe teren arată, însă, că oricine poate obține o autorizație pentru o pensiune sau un restaurant în Roșia Montană pe restul de 75% din teritoriul comunei, inclusiv în centrul istoric. Lipsa dezvoltării turistice are la bază alte motive obiective, precum lipsa infrastructurii de transport și a fondurilor publice pentru restaurarea monumentelor.
Studiile economice internaționale și experiența similară din alte state europene arată că, în cazul comunităților izolate, turismul este într-adevăr o parte a soluției pentru dezvoltarea durabilă, însă doar în contextul dezvoltării industriale.
Spre exemplu, în Finlanda, țara care găzduiește, la Kittila, cea mai mare mină de aur din Uniunea Europeană, locuitorii au demonstrat că ştiu să transforme beneficiile unui proiect industrial în resurse pentru dezvoltarea altor ramuri. Demararea proiectului minier, în anul 2008, a stimulat dezvoltarea economică pe o arie cu mult mai mare decât limitele oraşului Kittila. Creşterea economică şi preocuparea pentru mineritul aurifer și pentru turism au făcut ca de regulă, într-o familie, soţul să fie angajat într-o activitate legată direct sau indirect de exploatare, iar soţia să lucreze în turism, care acum se practică la o distanţă de 20 de km. Astfel, în localitatea apropiată Levi, prin investițiile în pârtiile și instalațiile de schi, s-a creat una dintre cele mai îndrăgite destinații pentru vacanțele de iarnă ale europenilor.
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.