Cauta RSS Feed Schimba judetul

Care va fi a opta putere mondiala?

Editorial 08 Iulie 2010 - 10:25 - Vizualizari: 2015
Care va fi a opta putere mondiala?

Pana in acest moment, doar 7 echipe nationale se pot bucura de trofeul mondial. Prima forma a statuetei care se oferea castigatoarei la finalul mondialelor a fost daruita Braziliei dupa ce a castigat a treia oara Cupa Mondiala (1970 – Mexic). Dupa mai multe aventuri, Trofeu Jules Rimet, cum s-a numit statueta in cinstea presedintelui FIFA considerat pe drept parintele Cupei Mondiale, a fost furat in 1983 la Rio de Janeiro si nu a fost niciodata recuperat. Asa s-a ajuns la a doua statueta care s-a oferit pentru prima data sub forma sa actuala in editia desfasurata in Germania de Vest in 1974.

 

Cine ar fi zis in faza optimilor de finala ca se va ajunge in aceasta situatie? Cine credea ca finala se va juca intre doua tari, ambele din Europa, care nu au mai avut niciodata titlul. Daca ne mai amintim, ceea ce e istorie deja, in optimi erau patru reprezentante ale Americii de Sud, dintre care trei aveau deja trofeul. Asta fara sa mai punem la calcul pe marea perdanta, Germania (3 titluri mondiale), care a ajuns de 12 ori in postura de semifinalista si care a jucat pana aseara un fotbal de mare spectacol si cu multe goluri.
insa, momentul adevarului in fotbal a sosit. In cateva zile, mai precis duminica 11.07.2010, la Johannesburg, Olanda va juca a treia finala (dupa Germania 1974 si Argentina 1978), in timp ce adversara batavilor din acest meci, Spania, va juca pentru prima data cu trofeul pe masa.

 

 

Nu trebuie insa sa uitam faptul ca echipa lui  Vicente del Bosque a castigat europeanul din 2008, gazduit de Austria si Elvetia, si daca va triumfa si in finala de pe taramul african se poate alatura  Germaniei (Euro-1972, CM-1974) si Frantei (CM-1998, Euro-2000), singurele echipe nationale care au realizat performanta de a castiga campionatul european si apoi pe cel mondial.

 

Oricum vor sta lucrurile si oricare dintre echipe va castiga trofeul de 36 de centimetri inaltime si 6 kilograme greutate, care e facut din aur masiv de 18 karate, asa cum sustin oficialii FIFA, el va ramane in Europa. Ramane de vazut daca drumul pe care statueta sculptata in aur de italianul Silvio Gazzaniga va ajunge la Madrid sau la Amsterdam.

 

 

Asadar, Duminica de la ora 21.30 la TVR 1, o sa auzim pentru ultima data in mod oficial, de pe Soccer City, imnul CM "Waka Waka -This Time For Africa", interpretat de Shakira. Eu insa am sa raman mult timp in memorie cu piesa cantaretului canadian de origine somaleza K'naan, numita "Wavin' Flag" ("Drapelul fluturand"), care, din punctul meu de vedere, se potriveste ceva mai bine pe coloratul mondial african atat de plin de surprize,  iar cuvinte precum vuvuzela sau Jabulani o sa ramane definitiv in vocabular precum vor ramane in memorie si unele partide extrem de frumoase.

 

Fie ca cel mai bun sa castige! Si cine stie, vorba unei reclame TV,  poate in 2014, la a 20-a editie, vom fi acolo impreuna.  (Brazilia – va gazdui campionatul mondial, fiind a cincia tara ce face acest lucru pentru a doua oara dupa Mexic, Italia, Franta si Germania ).

 

Un microbist roman fericit,            

Daniel Coltescu

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.
  • Ciment | 09 Jul 2010 | 09:31
    s-o inventat LAME DE BARBIERIT!