Casa memoriala a sanatatii

DINTII DE RUGINA AI GURILOR DE RAI IV.
CASA MEMORIALA A SANATATII

In incercarea de a incropi un dictionar cat mai complet al monumentelor monumentale din Romania (obiective turistice originale cu care trebuie sa ne mandrim si sa defilam pe ulitele Ieuropii), am considerat ca nu se poate trece cu vederea peste ceea ce inseamna simbolul national al bunastarii si al sanatatii: Spitalul.

Acest lacas, situat pe o scara valorica oarecare undeva intre cer si pamant (stratosfera si Terra), se afla amplasat geografic in majoritatea cazurilor la doi pasi de centrul orasului.

De-a lungul timpului importanta sa a fost recunoscuta de organele de politie, lucru care a dus la amplasarea de indicatoare turistice prin toate colturile orasului: sageti din tabla, albe sau albastre, suspendate pe tevi metalice, pe care sta scris cu litere de tipar „SPITAL”. De cele mai multe ori sagetile sunt indreptate exact in directia in care se afla spitalul.

Din punct de vedere arhitectural cladirea spitalului este inconfundabila. Aspectul general este mai putin asemanator cu o constructie umana, ci mai degraba se aseamana cu o bucata de telemea usor fermentata, din care s-au decupat cu un cutit stirb sute de ferestre care nu se deschid niciodata. Dintre aceste ferestre, cateva (cam sase - sapte, amplasate in dreptul cabinetelor mai importante) sunt totusi intredeschise, lasand sa fluture inspre exterior albul-galbui al perdelelor mostenite din generatie in generatie.

Interiorul respecta cu strictete planurile minotauriene; din punct de vedere filosofic se merge pe ideea ca cel care se incumeta sa patrunda inauntru nu va mai gasi niciodata iesirea. Coridoarele lungi, intrepatrunse, sunt vopsite in alb (o linie orizontala situata la inaltimea de un metru face delimitarea dintre albul lucios din partea de jos si albul mat de deasupra) si sunt luminate de neoane din care fiecare al treilea palpaie intermitent.

Acustica de invidiat este amplificata de o pardosea confectionata din ciment gri si resturi maruntite de marmura alba si roz, aranjate in patrate largi, delimitate de sticla pusa in cant. Scaune soioase de plastic si fier pazesc intrarile inspre incaperi. Deasupra fiecarei usi este batuta in cuie o placuta dezorientativa pe care sta scris cu vopsea rosie un numar sau un nume precedat de literele „d” mare si „r” mic.

Monumentul este populat de fiinte vii in cea mai mare masura. Aceste fiinte se impart in caste bine delimitate, ierarhizare potrivit careia se impart drepturile si beneficiile.

Prima casta (clasa superioara, denumita si „clasa absenta” datorita calitatii de a se teleporta in exteriorul spitalului in momentul in care este cautata) este cea a medicilor. Cei care fac parte din aceasta categorie se disting de restul muritorilor prin atitudinea omniscient-aroganta (cat se poate de indreptatita) si prin cateva caracteristici fizionomice: sprancene stufoase crescute deasupra ochelarilor, nas prelung cu care strapung norii, halat alb dotat cu buzunare (element extrem de important). Sunt singurele persoane care au dreptul legal de a fuma in incinta institutiei si de a nu raspunde la intrebarile puse de castele inferioare.

Casta asistentelor se compune din foste femei cu un gabarit proportional cu varsta (niciodata sub un quintal), purtatoare de halate galbui stropite cu rosu. Desi s-a presupus initial ca ar fi parazitare, s-a demonstrat ulterior ca se hranesc numai cu ciocolata.

Casta infirmierelor este una de mijloc, facand trecerea intre castele protejate si cele inferioare. Aceste fiinte bazaitoare sunt de obicei tinere si dragute, avand rol estetic si de salubrizare (curata fecalele ultimei caste).

Cea mai numeroasa este casta celor care asteapta. Acestea sunt de obicei fiinte ratacite in cautarea nu-se-stie-cui sau nu-se-stie-carui-lucru. Flancheaza usile in spatele carora nu se afla de obicei nimeni. Nu se hranesc si nu au dreptul sa se exprime verbal. Cand se afla in fata unei fiinte de casta superioara trebuie sa plece capul si sa faca plecaciuni.

Casta cea mai de jos (desi denumirea de casta este improprie) este cea a nevoiasilor, adica a celor cu nevoi (probleme). Acestia sunt purtatori de boli, fapt pentru care sunt ocoliti de toate celelalte caste. Sunt incuiati in custi denumite saloane, in grupuri de cate 15-20 de exemplare. Se hranesc cu ceai si o pasta maroniu-mirositoare denumita (aici recunoastem simtul umorului) „mancare”.

Prezenta omului in spitale inca nu a fost semnalata.

Cipi Muntiu,

Artist plastic