Nu am origini de Sibiu

Nu am origini de Sibiu. Nu am origini de Bucuresti.  Si totusi...viata mi-o impart din 2006 intre aceste doua capitale. Am fost adoptata pe neasteptate, prematur si de atunci reinvat sa traiesc.

Bucurestiul este un oras egoist, haotic, aglomerat, parsiv care iti impune propriile reguli pe care trebuie sa inveti sa le respecti, un oras in care orice arhitect, orice primar parca face ce vrea.

Primele luni de adaptare au fost groaznice: intarziam la intaniri, aveam senzatia ca nu fac nimic desi alergam toata ziua, nu aveam timp sa citesc, sa merg la film ori sa-mi platesc facturile, zgomotul strazii ma obosea, ocoleam marile magazine, fugeam de cainii vagabonzi, plecam dimineata si ajungeam acasa seara. Alergam toata ziua. De fapt, asta era ritmul orasului care ma prinsese si pe mine.

Cand am spectacole in Sibiu fug de capitala cu cateva zile inainte. Este orasul meu de suflet, otrava dulce din care trebuie sa gust macar o data la doua saptamani. Si iata-ma pe centru savurand un porumb copt sau o inghetata (depinde de sezon), odihnindu-ma pe o banca sub privirile viclene ale caselor „cu ochi”, in piata facandu-mi provizii de cascaval din zona Marginimii, bucurandu-ma de  o baie de soare si sare la Ocna, la repetitii, spectacole, in tribuna de la Sala Transilvania urland din toti rarunchii „CSU, lupta CSU!!!”, ...si... din nou... in capitala.

Nu am nervi de Bucuresti. Nu am loc sa ma strecor pe trotuarele-parcari, nu am timp sa merg la cofetarie, catacombele metroului ma sufoca. „Unde e statia lui 336?”, „Avem pansamente cu rivanol si batistute umede!”, „Atentie se inchid usile! Urmeaza statia...”,  „Fiare vechi cumparam!”, „Eliberati partea dreapta... coloana oficiala!” Iata vocile metropolei. Nu am tupeu si nici fite de Bucuresti. 

Am in schimb un acoperis pe care imi place sa ma furisez, am pescarusi si rate salbatice galagioase, am cladirea mea preferata din 1899 pe care imi place sa o admir la apusul soarelui, am piste speciale pentru role si biciclete, am marea aproape, am spectacole la Teatrele Nationale din Bucuresti si Sibiu, la Teatrul Odeon, Opereta Nationala, Metropolis, am cursuri cu studentii de la Facultatea de Teatru, am ore fixe de intregistrat in studiouri, am frumusetea prieteniei unor oameni rari si buni, am nevoie de-o garsoniera, am rabdare, speranta, incredere si ganduri frumoase de daruit, am obiceiul de a saluta cu „Servus!”, am lista plina pe hi5 de prieteni sibieni, am curajul de a face din mana masinilor cu numar de Sibiu si de a lipi in toata tara autocolante cu „ I LOVE SIBIU!!”  

No, pe curand... adica din toamna va astept la tiatrul „Radu Stanca”!  

Cu drag....

Florentina Tilea,
Actrita