Sibiul mahmur

La vremea asta, despartirea de vara nu poate fi decat nostalgica. Toamnele m-au surprins mereu. Mai ales in copilarie, cu scoala pe care o aduceau, an de an, fara sa ma intrebe daca mi-a fost dor de ea. Intr-o astfel de stare sufleteasca, m-am plimbat deunazi prin centrul Sibiului. Pe fostul Breter (strada care n-are nicio legatura cu marele Balcescu, patronimul sau de astazi), modernizarile din ultimii ani mi-au ascutit simtul critic. M-au bucurat renovarile - mult timp intarziate, de altfel -, desi putine realizari mi se par acum valoroase, cel putin din perspectiva estetica. Cine este atent poate observa urmele superficialitatii majoritatii lucrarilor. Am vazut caldaramul. Obosit, cu portiuni mari deja deteriorate, de parca n-ar fi din bazalt, ci dintr-un amestec de praf marca „las' ca merge si-asa" cu setea teribila de celebritate a galonatilor nostri edili, caldaramul nu pare construit (si) pentru nedorite situatii exceptionale. Vor zice unii ca degeaba vorbesc, ca nu ma pricep, s-o las balta si sa-mi vad de treaba. Poate au si ei dreptate, dar asta e realitatea. Live. N-am avut insa timp de meditatii profunde, caci instantaneu simtul olfactiv mi-a fost agresat de pitze si alte preparate culinare. Terasele pe langa care treceam nu mai erau animate ca-n timpul verii. Scaunele goale dadeau impresia unei taceri suspecte.

Putinii consumatori pareau obositi, ca dupa o petrecere sfarsita cu pahare sparte. M-am gandit ca insusi sezonul de vacante se sparsese de putin timp. Gunoaiele la voia intamplarii, cainii vagabonzi tolaniti printre mese, cativa turisti cu celulare la urechi sau preocupati cu scrisul cartilor postale, totul oferea imaginea unui centru istoric cuprins de mahmureala inceputului de toamna.

Nu stiu altii ce cred, dar eu ma intreb daca asa trebuie sa arate un oras (turistic) european. Chiar si la spartul targului estival de distractii. Este clar ca nu avem acei specialisti in entertainment capabili sa le ofere vizitatorilor, pe tot parcursul anului, ceva mai mult decat ofera acum Sibiul. Sau edilii nu stiu sa si-i creasca, sau nu se pricep sa-i atraga spre noi.

In orice caz, o aglomerare de terase (pe o strada despre al carei patronim nu exista nici macar o mentiune, undeva la vedere, asa, sa afle strainii cine a fost N.B., daca nu si unii bastinasi), ce da impresia unei ulite intesate cu restaurante sezoniere, nu va transforma Sibiul in orasul (turistic) european la care visam. Unii traiesc cu impresia ca dupa 2007, anul in care am fost capitala a Europei, turismul cultural ne poate sufoca pe seama comorilor de arta ale Brukenthalului si faimoaselor piete centrale, ori a bisericilor de toate confesiunile crestine si celebrilor „ochi" ai cetatii. Mi se pare cel putin simplist un asemenea mod de-a gandi „Sibiul - Oras European". Fara servicii si programe de vacanta, concepute de profesionisti ai entertainment - ului, setea de cultura se va potoli. Iar daca ne vom intrece sa le satisfacem doar foamea trupeasca, cu timpul turistii se vor convinge ca nu intamplator avem in patrimoniul istoric traditional un pod al minciunilor…

Cineva imi povestea ca, in vacanta de vara trecuta, a vizitat un celebru oras din Alpi.

Venita de doua, trei saptamani acasa, cunostintei mele inca nu-i trecuse starea de soc emotional, dupa ce i-a fost dat sa traiasca si sa vada acolo. Nu e vorba de frumusetile naturale cu irizari comparabile cu cele din imprejurimile Sibiului. Nici de ferestrele inveselite de celebrele aranjamente florale. Cunostintei mele nu-i trecuse puternica impresie provocata de numeroasele servicii, programe si facilitati pecuniare oferite de administratia locala. Totul era gandit pentru vizitatori, indiferent de timpul petrecut in acel oras, si, cireasa pe tort, inclusiv pentru a pune in valoare o afacere locala renumita in toata lumea.

„Doamne, se minuna cunostinta mea, aia nu-s tot oameni ca si noi? Cum de ei pot sa-si puna in valoare tot ce le-a dat Dumnezeu, natura si minte, si noi ne falim in fata strainilor cu sarmale, tuica si serbari populare?"  Am vrut sa-i spun ca, in lipsa ei, Romania a primit trei „Mere de Aur", unul dintre ele, pentru Marginimea noastra sibiana. Mi-am infrant insa pornirea patriotica, fiind convins ca, dupa cum ne manifestam astazi simtul civic si cel gospodaresc, mai degraba ne fura zmeii „merele de aur", decat sa ne trezim din mahmureala traditionala, visand la vacante in Alpi.

Apropo, Praslea cel voinic a fost roman sau a trecut pe la noi venind din Occident? Daca a fost roman, s-a trezit intr-o vacanta de basm. Daca a venit din Occident, a uitat sa ne lase sagetile…

Dorin Teodorescu,

Publicist comentator