Stigmatul raului

Pentru cine nu stie, Cinghiz Aitmatov a fost unul din cei mai importanti scriitori de limba rusa, din ultima jumatate de veac. As mai spune ca el s-a remarcat si prin faptul ca a facut parte din „lotul" scriitorilor sovietici care s-au alaturat perestroikai lui Mihai Gorbaciov, dupa ani de zile in care, prin scrisul sau, nu onorase literatura de propaganda. Va ramane pentru mine un mister publicarea celui mai cunoscut roman al sau, „O zi mai lunga decat veacul", in limba romana, in perioada de idiotizare ceausista prin toate mijloacele de comunicare in masa - atatea cate mai ramasesera. In zilele acelea, Cinghiz Aitmatov ne-a povestit, ca un demn urmas al lui Lev Tolstoi, „legenda mankurdului", pe care numai cititorul lipsit de minima imaginatie nu o lega de idiotizarea (mankurdizarea) „omului nou" de la noi. Omul nascut in urma operatiunii „spalarea creierului", condusa de partidul stapan al vietii noastre. In fine, Aitmatov a fost consilierul lui Gorbi si ambasador al URSS la ONU, apoi al noii Rusii, in „capitala Europei" - Bruxelles, la Uniunea Europeana si NATO. Mai tarziu, a lucrat pe aceleasi functii diplomatice, dar pentru tara sa, Kirgistan. A murit in 2008, la 80 de ani, in Germania.

Cred ca locul lui Cinghiz Aitmatov in literatura europeana nu este inca (re)cunoscut public la adevarata lui valoare. Sunt convins insa ca timpul va lucra in favoarea cartilor lui. Asa se va intampla cu „Stigmatul Casandrei" - testamentul literar al autorului, scris in 1995. Publicat la noi in 2008, la „Humanitas", „Stigmatul" surprinde genial cea mai veche boala a societatii: setea de dominatie a omului de catre om. Violenta impotriva semenului se manifesta de la Cain pana in zilele noastre, in variate moduri, pastrand esenta raului originar - emanciparea prin cunoastere de poruncile Creatorului. In cartea lui Aitmatov, aparuta in colectia „Fiction" a editurii bucurestene, nu este vorba catusi de putin despre vreo imaginara Casandra a zilelor noastre, blestemata precum legendara figura antica la vesnice preziceri neluate in seama de oameni. Scriitorul kirghiz aduce in prim plan ideea controlului total al vietii sociale, intr-un sistem politic totalitar, inca din faza embrionara a fatului uman.

Ar parea o idee „stiintifico-fantastica", daca n-am fi trait si noi aberantele decrete ceausiste, prin care statul controla natalitatea. „Stigmatul" devoaleaza dictatura raului social, impus ideologic de totalitarism, dar ofera si o imaginara solutie de rezistenta: „vointa" fatului de a nu dori sa se nasca, tradata de petele cafenii aparute pe fruntile mamelor in primele luni de sarcina. Cel care descopera reactia la rau a celor pe care ii numeste „casandro-embrioni" este un fost savant in slujba dictaturii sovietice. Convertit la un comportament umanist sub numele de calugarul cosmic Filotei, fostul savant se autoizoleaza de lume pe o statie spatiala. De aici lanseaza fascicule de unde prin care deconspira mamele purtatoare de „casandro-embrioni". Civilizatia pamanteana respinge insa descoperirea calugarului Filotei, ca pe o incalcare a drepturilor omului. Reactiile sunt din ce in ce mai virulente impotriva lui Filotei si sustinatorilor sai. Dupa violente manifestatii globale de strada, acesta hotaraste sa se lanseze in spatiu, devenind un minuscul si nesemnificativ „corp ceresc".

Imaginarul aitmatovian se inscrie in seria literara deschisa de George Orwell cu celebrul sau roman „1984". Aparuta in 1948, fictiunea lui Orwell s-a dovedit, dupa o jumatate de secol, cea mai inspirata intuire a efectelor totalitarismului asupra destinului uman. Visul de aur al oricarei dictaturi, crearea omului nou - fara mama, fara tata -, revine in versiunea lui Aitmatov, dar intr-un experiment genetic stabilit tot de inalte comandamente politice.

„Solutia finala" este pusa in practica de eroul romanului, calugarul cosmic Filotei, in perioada sa pamanteana de cercetator - „Mefisto in iadul biologiei". O femeie programata sa devina „incubator" pentru embrionul omului nou ii „deschide ochii" asupra activitatii sale criminale. O atitudine finalizata prin suicid, dar salvatoare, pentru el, caci ii schimba radical conceptia despre rolul sau pe pamant. Asa se face ca a ales calea isihasmului cosmic, la mii de kilometri de pamant, de unde ar fi vrut sa deschida ochii intregii omeniri. Tentativa esuata  intr-un final, pentru ca „numai cu constiinta si cu intentiile bune nu saturi lumea, n-o imbunezi, nu inseli animalul din om care tanjeste dupa cat mai mult loc sub soare".

„Stigmatul Casandrei" este o lunga meditatie despre viata omului recent, despre ratacirile lui riscante. „Cat de strans legate intre ele sunt stiinta si crima in secolul XX", scrie calugarul cosmic Filotei in ultima sa declaratie publica. De-atunci raul s-a instalat confortabil intre noi. Omenirea poarta stigmatului raului, si ca sa ne convingem de asta „nu trebuie sa cautam prea departe".

Dorin Teodorescu

Publicist comentator