De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Şase tineri din judeţul Sibiu au fost la un pas de moarte din cauza inconstienţei la volan. Maşina în care au urcat noaptea trecută s-a izbit violent de un copac în localitatea Micăsasa după ce şoferul, un tânăr de 23 de ani a pierdut controlul volanului, beat fiind.
Cei şase sibieni se plimbau cu maşina după miezul nopţii pe strada principală din comună. ca prin minune ei au scăpat cu răni uşoare chiar dacă maşina s-a izbit violent de un copac.
"S. Alin, în vârstă de 23 de ani, domiciliat în judeţul Alba, a condus autoturismul fiind aflat sub influenţa băuturilor alcoolice (0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat), iar într-o curba la stânga, pe fondul vitezei neadaptate şi a carosabilului acoperit cu mâzgă a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a rupt gardul unui imobil şi a intrat în coliziune cu un copac", anunţă IPJ Sibiu.
După ce au ieşit buimaci din maşină, trei dintre pasageri au fost duşi al spital dar nu au avut nevoie de ingrijiri medicale suplimentare.
C.F.
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.