De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Patru persoane, suspectate de comiterea infracţiunilor de constituire în grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni, trafic de minori şi proxenetism, sunt cercetate de lucrătorii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud.
Pentru trei dintre acestea procurorul a luat măsura reţinerii pentru 24 ore, urmând să fie prezentate în cursul zilei de astăzi Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă.
"Lucrătorii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud s-au sesizat cu privire la constituirea unui grup infracţional specializat în trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism din care făceau parte patru membri, respectiv D.Ş.I. de 39 ani, J.F. de 29 ani, T.T.D. de 23 ani şi C.M.P. de 23 ani.
Aceştia sunt suspectaţi că în perioada 2009-2010 au racolat de pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Cluj mai multe tinere printre care şi o minoră, pentru practicarea prostituţiei cu condiţia ca o parte din banii câştigaţi să le revină lor. Tinerele au fost asigurate că practicând prostituţia la diferite cluburi din străinătate vor obţine câştiguri importante de bani, aproximativ 4000 euro pe lună.
Astfel, fetele racolate erau transportate de către membrii grupării în Germania, unde erau preluate şi plasate să se prostitueze printr-un om de legătură, un cetăţean străin", se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Purtătorul de cuvânt al IPJ B-N, subinspector Antonela Gorgan, spune că poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul DIICOT B-N şi cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi Serviciul Operaţiuni Speciale Cluj-Napoca, au organizat o acţiune în vederea probării activităţii infracţionale a suspecţilor.
"Cu această ocazie au fost efectuate două percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor D.Ş.I. şi J.F. de pe raza judeţului Cluj, fiind ridicate şapte contracte de depozite bancare,telefoane mobile şi cartele telefonice.
Au fost conduse la sediul DIICOT B-N mai multe persoane în vederea audierii de către procurorul de caz, dintre care două persoane cu mandat de aducere.
În urma probatoriului administrat în cauză, procurorul a luat împotriva învinuiţilor D.Ş.I., J.F. şi C.M.P. măsura reţinerii pentru 24 ore pentru comiterea infracţiunilor de constituire în grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni, trafic de minori şi proxenetism, urmând să fie prezentaţi în 7 februarie Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă", spune Gorgan.
Aceasta mai declară că cercetările continuă în vederea probării întregii activităţi infracţionale a tuturor participanţilor şi tragerea acestora la răspundere.
Cristian Silaşi
foto: arhivă
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.