De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
35 de judete din Romania se afla sub cod galben de pli si vijelii, de sambata si pana duminica, potrivit Administratiei Nationale de Meteorolie.
Meteorologii arata ca instabilitatea atmosferica va fi accentuata incepand din vestul si sud-vestul tarii, apoi si in restul teritoriului. Vor fi averse, descarcari electrice, intensificari ale vantului si cu aspect de vijelie si grindina. Cantitatile de apa vor depasi local 25 l/mp si mai ales in Banat, Oltenia, precum si in zonele de deal si de munte din restul teritoriului, izolat 50 l/mp.
Duminica vremea se va raci accentuat in regiunile intracarpatice, iar la inceputul saptamanii viitoare si in restul teritoriului. La munte, la peste 1500 m, precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare.
citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.