De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara, Inspectoratului Şcolar Judeţean, psihologi, dar şi reprezentanţi şi ai Şcolii Generale nr. 4 din Vulcan au analizat, împreună cu mama copilului, problema elevului de numai 7 ani, care suferă de Sindromul Down şi au stabilit punctual paşii care trebuie urmaţi aşa încât să nu mai apară nici un fel de problemă.
Copilul a fost înscris la o şcoală de masă, având toate avizele necesare, însă au apărut tot felul de probleme şi acuze. „Şcoala nu l-a abuzat în nici un fel. Noi am încercat să facem tot ceea ce este mai bine pentru acest copil. Doamna probabil este supra-solicitată pe problemele pe care le are şi, din acest motiv, a interpretat altfel discuţiile pe care le-am avut”,a declarat, la finalul întâlnirii, directorul unităţii de învăţământ, Ecaterina Ilieş. Practic, săptămâna trecută a avut loc o nouă discuţie între cadrele didactice şi mama copilului. Din cauza bolii de care suferă, micuţul – spune directorul instituţiei de învăţământ – nu se poate concentra mai mult de 15 minute. „Când se plictisea, devenea agresiv cu colegii lui. I-am cerut mamei să încerce să rezolve această problemă şi, probabil, a înţeles greşit”, a mai spus sursa citată anterior. Este adevărat, însă, că alţi părinţi nu au înţeles situaţia specială a elevului de clasa I, însă, directorul Şcolii Generale nr. 4 spune că şcoala nu are nicio legătură cu aceste atitudini. Acum, s-a decis să se meargă mai departe şi s-au stabilit punctual responsabilităţi atât pentru reprezentanţii unităţii de învăţământ, cât şi pentru mama copilului, iar conlucrarea s-a luat, din nou, de la zero.
Reamintim că acest caz a fost semnalat de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD ), care au reclamat că băieţelul în vârstă de numai 7 ani şi mama acestuia sunt supuşi unor presiuni teribile pentru retragerea copilului din şcoala în care învaţă ca elev în clasa I din cauză că băieţelul are Sindrom Down. Reprezentanţii CEDCD au reclamat faptul că profesorii şi conducerea şcolii din municipiul Vulcan „folosesc toate metodele de intimidare pentru ca mama să-şi retragă băieţelul cu Sindrom Down din clasa I. Îl trimit acasă înainte de încheierea programului şcolar, coalizează părinţii împotriva minorului şi a părinţilor, ameninţă, nu îl integrează în activităţile curiculare şi extracuriculare şi este mereu dat ca exemplu negativ”.
Carmen Cosman
Foto:arhiva
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.