De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Noi reguli de circulatie incepand cu anul 2013. Ministerul Administratiei si Internelor supune dezbaterii publice, incepand de ieri (20 mai), proiectul Legii privind circulatia pe drumurile publice.
Noul act normative prevede introducerea mopedelor si triciclurilor in categoria autovehiculelor, fapt ce atrage incidenta dispozitiilor legale ce instituie sanctiuni penale pentru conducerea fara permis, aspect de natura sa diminueze posibilitatea ca asemenea autovehicule sa fie conduse pe drumurile publice de persoane care nu indeplinesc conditiile minime referitoare la cunostintele, aptitudinile si comportamentul rutier adecvat.
De asemenea, noua lege revizuieste categoriile de autovehicule pentru a caror conducere pe drumurile publice este necesara obtinerea permisului de conducere precum si varstele minime pentru obtinerea acestuia. Totodata, se introduc norme care conditioneaza prelungirea valabilitatii administrative a permisului de conducere de efectuarea verificarii medicale corespunzatoare categoriilor de permis detinute.
Potrivit proiectului de lege se prevede introducerea duplicatului permisului de conducere in cazul schimbarii numelui, pierderii, furtului ori al deteriorarii permiselor de conducere. Duplicatul se elibereaza cu aceeasi valabilitate administrativa cu documentul inlocuit si nu cu o noua perioada de valabilitate atribuita oricarui document nou eliberat. Se elimina, astfel, posibilitatea obtinerii unei noi perioade de valabilitate de 10 ani in conditiile in care solicitarea de preschimbare a permisului detinut intervine inainte de expirarea valabilitatii documentului in uz.
Principalele modificari ce vor fi aplicate incepand cu data de 19 ianuarie 2013:
* Transformarea tuturor subcategoriilor actuale in categorii ale permisului de conducere
* Introducerea a doua noi categorii ale permisului de conducere:
- categoria „AM”, destinata conducerii mopedelor si tuturor vehiculelor asimilitate acestora. Practic, de la 19 ianuarie, numai bicicletele vor mai putea fi conduse pe drumurile publice fara permis de conducere
- categoria A2, destinata conducerii motocicletelor ale caror perfomante si caracteristici tehnice se situeaza intre actuala subcategorie „A1” (viitoarea categorie „A1”) si categoria „A”. Astfel, se completeaza, la un nivel superior al sigurantei rutiere, principiul accesului progresiv de la o categorie inferioara la cea imediat superioara acesteia
* Marirea limitei de varsta pentru conducerea autovehiculelor din categoriile D si DE, de la 21 la 24 ani
* Revizuirea perioadei de valabilitate administrativa pentru categoriile permisului de conducere, astfel:
- 5 ani pentru categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb si Tv;
- 10 ani pentru categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 si BE.
Reducerea perioadei de valabilitate administrativa pentru categoriile destinate „soferilor profesionisti” are in vedere supunerea acestora, la intervale mai scurte de timp, la verificari suplimentare (medicale, psihologice, profesionale etc.).
citynews.ro
Foto © arhiva
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.