Cauta RSS Feed Schimba judetul

O bunică de 78 de ani a furat o vacă din grajdul nepoţilor

Eveniment 14 Decembrie 2011 - 10:36 - Vizualizari: 2579
O bunică de 78 de ani a furat o vacă din grajdul nepoţilor

Incident inedit în localitatea maramureşeană Rona de Sus, acolo unde o bătrână în vârstă de 78 de ani a furat o vacă, prejudicual reclamat de victimă fiind în valoare de 2.500 lei.

Întâmplarea, cel puţin hilară, a avut loc marţi, 13decembrie. În jurul orei 18:30 Secţia 6 - Poliţie Rurală Sighet a fost sesizată prin serviciul unic apeluri urgenţe 112, despre un furt între rude, comis pe raza localităţii Rona de Sus.

Furtul a fost comis între orele 8:00-18:00, când soţii Rebeca şi Vasile C. se aflau cu treburi pe raza municipiului Baia Mare. În acest timp, bunica reclamanţilor, Ana K., de 78 de ani, împreună cu fiul ei, Vasile A., de 45 de ani, au sustras dintr-o dependinţă a familiei plecate la oraş o bovină gestantă, rasa Bruna de Maramureş, în vârsta de 8 ani, în valoare de 2.500 lei.

Chiar dacă infracţiunea a fost săvârşită în “familie”, suspecţii vor fi cercetaţi, în conformitate cu prevederile Codului Penal, pentru furt între rude.

T.P.
Foto © sxc.hu

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.