Cauta RSS Feed Schimba judetul

PRINS: Alt valcean cu “parnaia” in portbagaj

Eveniment 10 Iulie 2009 - 16:05 - Vizualizari: 354
PRINS: Alt valcean cu “parnaia” in portbagaj

Un sofer valcean care transporta 330 de litri de alcool ilegal a fost prins ieri la Talmaciu, in judetul Sibiu. Acum cateva zile, alti valceni au intrat in vizorul politistilor de la Investigarea Fraudelor, dupa ce, in urma unui accident, li s-au imprastiat pe sosea sute de mii de lire sterline si bijuterii din aur.

 

Autoutilitara de Valcea a fost oprita ieri la Talmaciu, pe DN7, intr-un control al politistilor Serviciului de Investigare a Fraudelor Sibiu in colaborare cu reprezentanti ai Vamii Sibiu. In autoutilitara, ei au gasit 330 de litri de alcool etilic (250 litri de 96% volum alcool si 80 litri 95,5 % volum alcool), fara niciun fel de document de provenienta.

 

Alcoolul era imbuteliat in pet-uri de 0,5 litri si 5 litri, o parte din ele fiind etichetate cu date false de identificare. Sticlele erau ascunse in spatele unor bidoane de 30 de litri, fara continut.

 

Valoarea alcoolului confiscat este de 30.000 de lei. Politistii au retinut si masina cu care acesta era transportat.

 

“Cercetarile sunt continuate de catre politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor Sibiu, in vederea documentarii savarsirii infractiunii de evaziune fiscala, pentru stabilirea provenientei marfurilor, precum si a valorii accizei aferente, estimata pana in prezent la suma 10.000 lei”, spune purtatorul de cuvant al IJP Sibiu, Luciana Baltes.

 

 

A.M.

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.