Cauta RSS Feed Schimba judetul

Facebook-iștii sunt mai deprimaţi

IT & Gadgets 25 Ianuarie 2012 - 12:51 - Vizualizari: 2208
Facebook-iștii sunt mai deprimaţi

Un studiu realizat de o universitate americană a dezvăluit că oamenii care folosesc Facebook foarte mult timp sunt mai deprimaţi. Cercetarea a avut loc la Universitatea Utah Valley şi a fost condusă de sociologii Hui-Tzu Grace Chou şi Nicholas Edge.

În jur de 425 de studenţi au participat la studiu şi au răspuns cu “da” sau ”nu” la întrebări precum: “Viaţa este corectă” şi “Mulţi dintre prietenii mei au o viaţă mai bună decât mine”. În plus, studenţii au fost întrebaţi cât de mult timp îşi petrec pe Facebook şi pe câţi dintre prietenii de pe Facebook îi cunosc şi în realitate. 

Cei doi sociologi au descoperit un tipar între răspunsuri demonstrând că cei care petrec mai mult timp pe reţeaua de socializare cred că alţii au o viaţă mai bună decât ei. De asemenea, cei care îşi petrec mai puţin timp pe Facebook şi mai mult împreună cu prietenii din viaţa reală tind să nu se numere printre nefericiţi. Explicaţia depinde şi de numărul de prieteni pe care fiecare îl are pe reţeaua de socializare. Cu cât un utilizator are mai mulţi prieteni, cu atât mai mult este asaltat de update-uri de status şi de poze alese cu grijă în care “prietenii” sunt fericiţi. 

Un alt studiu realizat anul trecut de către Academia Americană de Pediatrie a arătat că adolescenţii şi copiii pot dezvolta “Depresia Facebook”. Aceasta se datorează tot asaltului de statusuri pozitive şi poze cu prieteni fericiţi.

 

Citynews.ro

Foto: Citynews

 

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.