Cauta RSS Feed Schimba judetul

3 facultati ULBS, reunite in una singura:de la 3 decani,la 1

Pentru studenti 03 August 2011 - 16:06 - Vizualizari: 1038
3 facultati ULBS, reunite in una singura:de la 3 decani,la 1

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu va avea, din aceasta toamna mai putin cu trei facultati dupa ce Senatul Universitatii a stabilit comasarea a trei facultati in una singura. Este vorba de Facultatile de Jurnalistica, Istorie si Stiinte Politice si Studii Europene care vor face, din toamna, parte din Facultate de Stiinte Socio-Umane.

Potrivit membrilor Senatului Univestitatii "Lucian Blaga" din Sibiu, aceasta modificare vizeaza mai mult partea administrativa a celor trei foste facultati sibiene care avea probleme in acest domeniu. Totodata, reprezentantii Senatului Universitatii spun ca, desi din trei secretariate va ramane unu singur, din trei decante, tot unul singur, nu va fi vorba de reduceri de personal. 

"Comasarea acestor facultati intr-una singura nu are alt scop decat sa optimizeze partea administrativa. Trebuie stiut ca, din punct de vedere al acestor facultati, al organizarii activitatii in facultati, ele au suferit in permanenta. Din acest motiv Senatul Universitatii a hotarat sa le structureze sub o alta forma. Au si domenii de activitate, programe de specializare apropiate. In loc de trei secretariate va ramane unul singur. Nu este vorba de concedieri, oamenii vor fi redistribuiti pe alte posturi, sunt destule locuri de munca in Universitate", a declarat secretarul stiintific al Senatului Universitatii, Dorin Stoicescu.


Primii alesi, directorii de departament

Conturarea posturilor de conducere atat a nou infiintatei facultati, cat si a celor trei departamente va incepe de la sfarsitul lunii septembrie. Primii care vor fi alesi vor fi directorii departamentelor Facultatii de Stiinte Socio-Umane. Desi data in care va avea loc concursul pentru postul de decan al noii facultati, acesta va avea loc dupa alegerea conducerii departamentelor de Jurnalism, Istorie si stiinte Politice si Studii Europene.

"Decanul este stabilit prin concurs, la examen se poate prezenta absolut oricine, fie din Universitate, fie din afara Universitatii, care lucreaza in acelasi profil ca si profilul facultatii pentru care se face concursul iar alegerea restului partilor de conducere se va face prin vot. Nu este inca stabilita data in care va avea loc concursul pentru postul de decan. Procesul pentru stabilirea noilor organ de conducere incepe in 26 septembrie cu alegerea directorilor de departament. Urmeaza alegerea rectorului, membrilor Senat, a decanilor. Lucrurile sunt in desfasurare", a precizat Stoicescu.

Repartizarea burselor sociale, la mana organizatiilor studentesti


Conform secretarului stiintific al Senatului Universitatii "Lucian Blaga" din Sibiu, comasarea celor trei facultati intr-una singura ar duce si la crearea unor "organizatii studentesti mult mai puternice" care ar putea sa ofere corect bursele sociale.

"In privinta studentilor, repartizare burselor se poate face mai judicios. Unul dintre criterii obtinerii unei burse sociale ar fi acela ca solicitantul sa vina cu o adeverinta ca nu are niciun fel de venit, dar el este mereu in baruri si imbracat la moda, ceea ce nu s-ar putea daca parintii nu ar avea niciun fel de venit. Eu vreau ca aceste repartizari de ajutoare sociale sa nu o mai facem noi, ci organizatiile studentesti. Coagularea facultatilor duce la formarea unor organizatii studentesti mult mai puternice, explica Dorin Stoicescu.


A.C.
foto: arhiva

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.