Cauta RSS Feed Schimba judetul

USL nu vrea să guverneze alături de UDMR

Politica 11 Ianuarie 2012 - 13:19 - Vizualizari: 1778
USL nu vrea să guverneze alături de UDMR

Obiectivul USL este de a obține majoritatea absolută în Parlament și de a guverna fără UDMR, a spus președintele PSD, Victor Ponta, miercuri, la Arad.

Ponta consideră că procentul pe care îl va obține USL la alegerile parlamentare depinde de numărul celor care se vor prezenta la urne. „Eu îmi doresc şi cred că USL poate să obţină majoritatea absolută în Parlament pentru a guverna singură. Doar USL. Chiar şi aşa, nu va fi simplu un guvern PSD, PNL, PC, dar este guvern USL. Este o problemă de participare la vot. Cu cât vin români mai mulţi la vot, USL va avea o majoritate mai importantă. Cu cât vin mai puţini, probabil, că această victorie va fi mai redusă. Dacă nu avem peste 50 la sută vom fi obligaţi să căutăm un sprijin din altă parte“, a declarat Victor Ponta.

Președintele PSD a mai spus că USL dorește o guvernare fără UDMR. „UDMR trebuie să meargă împreună în opoziţie, alături de PDL, pentru că au guvernat împreună. Domnul Frunda, care este un om pe care îl respect foarte mult, a spus mai direct decât mine: avem peste 50 la sută, UDMR în opoziţie, avem sub 50 la sută, trebuie să discutăm şi cu alţi parteneri. Eu mi-aş dori, din motive destul de uşor de înțeles, ca USL să fie singur la guvernare să aibă peste 50 la sută. Dacă nu, ne vom vedea în situaţia de a discuta şi cu alte partide. Sigur, nu se pune problema să discutăm cu PDL“, a mai afirmat Ponta. Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat, luni, la RFI, că prima problemă a formaţiunii sale este să ajungă în Parlament după alegeri, menţionând că, dacă USL va obţine mai mult de 50% la vot, atunci nu va apela la UDMR pentru guvernare.

Victor Ponta s-a aflat miercuri într-o vizită de lucru la Arad, unde, alături de Ecaterina Andronescu și Ilie Sârbu, s-a întâlnit cu liderii și membrii celor trei formațiuni politice care formează USL.

F.T.
foto: (c) citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.