De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Masurile de austeritate asumate de catre Guvernul condus de Emil Boc, precum si Executivul in sine, au facut marti obiectul unei dezbateri aprinse, in plenul Parlamentului. E ziua motiunii. Ziua in care opozitia, in speta PSD, PC si PNL, spera sa obtina suficiente voturi pentru a desfiinta cabinetul democrat-liberalului din Cluj si sa reorganizeze tot ce inseamna activitate a ministerelor si institutiilor centrale.
Motiunea a fost intocmita de catre social-democrati si a ajuns la presedintia Camerei Deputatilor in cursul saptamanii trecute. Marti, 15 iunie, membrii Camerei Deputatilor si Senatului au fost asteptati la vot. Reactia lor vizavi de documentul de cenzura, intitulat “Opriti genocidul social”, a fost extrem de importanta avand in vedere ca avea in vedere fie legitimarea activitatii guvernantilor, fie sa ii dea afara pe acestia din Palatul Victoria.
Sedinta de dezbatere a inceput cu o intarziere de aproximativ o jumatate de ora, dupa cum a anuntat agentia Mediafax, care a mentionat prezenta in sala a doar 363 din cei 471 de parlamentari. La dezbateri au luat parte si membrii Executivului, in frunte cu premierul Emil Boc. Sursa citata a mentionat ca la sedinta si-au facut aparitia si circa 100 de protestatari care, din balcoanele salii, afiseaza foi A4 pe care sunt scrise mesaje de gen "Votati motiunea", "Rusine, Boc", "Jos chiorul alcoolist".
Nota: Updatarile sunt incarcate in ordinea derularii evenimentelor, astfel ca ultimele noutati le veti gasi in partea de sus a materialului. Vom incarca si link-uri catre stiri din judete, cu declaratiile pe care politicienii le-au facut inainte si dupa exercitarea votului.
_____________________________________________________
Reactii dupa votul din plen:
SIBIU - Johannis: Masurile "Boc" nu rezolva criza Romaniei
BISTRITA - Ioan Oltean: "O victorie, dar o victorie sangeroasa"
CLUJ - Daniel Buda: Rezultatul votului a fost conform calculelor
ALBA- Cu votul mai mult sau mai putin la vedere
MARAMURES - Pasca: Traian Basescu tine ca PD-L sa fie la guvernare
BISTRITA - Botis: Guvernul trebuie sa isi puna semne de intrebare
CLUJ - Mircia Giurgiu risca excluderea din PDL
BISTRITA - Tintean: Tragedie pentru o mare parte a bugetarilor Romaniei
MURES- Dobre: Vom incerca sa rasturnam din nou Guvernul
MARAMURES - Brasoan: As fi votat pentru motiune, daca salva Romania
CLUJ - Nicoara: Sunt curios daca Basescu ii cere demisia lui Boc
BISTRITA - Rus: Guvernul Boc trebuie acuzat de genocid social
MARAMURES - Bota: Vom sesiza Curtea Constitutionala
CLUJ - Cordos: Am castigat o batalie in acest razboi
_____________________________________________________
UPDATE ora 18:12 - Motiunea a picat. Guvernul ramane
Oficialii Parlamentului au anuntat in urma cu scurt timp, in direct la posturile nationale de televiziune, ca motiunea impotriva Guvernului Boc a cazut. Au fost numarate 228 de voturi in favoarea actului initiat de social-democrat, in conditiile in care, pentru a trece, acesta ar fi avut nevoie de 236 de voturi, a precizat chestorul Senatului, Ioan Chelaru.
Practic a fost vorba de o diferenta de opt voturi, 197 de parlamentari fiind impotriva motiunii pesediste. Motiunea "Opriti genocidul social" a fost initiata de 120 de senatori si deputati. Numarul total al parlamentarilor prezenti la sedinta de azi a fost de 458 iar numarul de voturi exprimate, 428. Dintre acestea, trei voturi au fost declarate nule.
UPDATE ora 18:00 - S-a incheiat votul parlamentarilor
Parlamentarii si-au incheiat votul pe tema motiunii de cenzura initiata de catre social-democrati, motiune care a incins astazi spiritele in plen, dar si in afara palatului, unde mii de protestatari au incercat sa forteze cordoanele de jandarmi si au cerut caderea Guvernului Boc.
Numaratoarea voturilor ar trebui sa dureze aproximativ 15 - 30 de minute, dupa care se va sti care este finalul acestei controversate proceduri. Dupa cum s-a vazut in cursul votului, sansele ca motiunea de cenzura sa treaca sunt scazute, chiar daca, opozitia a castigat de partea ei mai multi parlamentari decat se astepta initial. Printre acestia se numara Teo Trandafir, dar si clujeanul Mircia Giurgiu, care risca acum excluderea din PD-L.
UPDATE ora 17:40 - Teo a votat pentru motiunea de cenzura
Vedeta de televiziune Teo Trandafir, ajunsa recent parlamentar de Bucuresti, i-a intors azi spatele lui Emil Boc, care ii este sef de partid, si a votat, la vedere, pentru motiunea de cenzura a social-democratilor. Ea a anuntat dinainte ca nu poate fi de acord cu masurile de austeritate ale guvernantilor si ca va sustine initiativa opozitiei si s-a tinut de cuvant in momentul in care a plasat bilele in urne. Imediat dupa vot, Teo a fost imbratisata de pesedista Aura Vasile.
Curajul de a-si sustine pozitia si de a intoarce armele impotriva democrat-liberaluilor ar putea-o costa pe Teo excluderea din partid. Liderii PD-L au decis sa dea afara din randurile formatiunii un parlamentar care numai anunta ca are de gand sa sustina la vot motiunea pesedistilor, ceea ce ar insemna ca pentru votul efectiv Teo nu ar putea fi iertata.
UPDATE ora 17:30 - Votul la motiune, intrerupt temporar
Votul la motiunea de cenzura a fost intrerupt pentru cateva minute, presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, solicitand personalului de paza indepartarea din plen a unei consiliere a deputatului PSD Nicolae Banicioiu, indica Mediafax.
Roberta Anastase a intrerupt apelul nominal si votul deputatilor la motiunea de cenzura, solicitand ca o consiliera a deputatului PSD Nicolae Banicioiu sa paraseasca sala de plen. "O rog pe doamna care il insoteste pe domnul Banicioiu sa plece. Din câte stiu, nu este parlamentar si nu are ce cauta in plen. Solicit Secretariatului General si zonei de paza sa intervina. Astept sa paraseasca plenul ca sa reluam votul", a spus Anastase, citata de sursa amintita.
Consiliera lui Banicioiu amplasa, pe o harta a parlamentarilor la scara marita, fotografiile celor care votau impotriva motiunii de cenzura. Harta respectiva era formata din mai multe cartoane alipite, amplasate in fata fotoliilor din zona PSD, a mai mentionat Mediafax.
UPDATE ora 16:35 - Parlamentarii au inceput sa voteze
Dezbaterile pe marginea motiunii de cenzura s-au prelungit pana dupa ora 16:30. La tribuna Parlamentului s-au reintors liderii partidelor de opozitie, precum si premierul Emil Boc, pentru a raspunde acuzelor si provocarilor lansate in timpul lungilor ore de discutii din plen.
Cel care a incheiat tirul discursurilor a fost ex-premierul Calin Popescu-Tariceanu. Liberalul s-a aparat si a aratat ca Executivul pe care l-a condus nu poate fi facut vinovat de actuala situatie in care a ajuns Romania, argumentand ca singurii vinovati sunt cei care se afla acum la guvernare, adica democrat-liberalii.
Votul se va derula pe parcursul a aproximativ o ora, dupa cum au aratat surse din randul parlamentarilor. Procedura este una secreta, cu bile albe si negre. Primii care s-au deplasat la urne sunt liderii de partid. Sunt parlamentari care isi arata bilele cu care voteaza, astfel incat sa indeparteze suspiciunile legate de sustinerea uneia sau a alteia din parti.
UPDATE ora 14:30 - Topescu: Unii vor avea in noptile urmatoare cosmaruri
Dezbaterile continua in plen. Nu demult, la tribuna a urcat senatorul liberal Cristian topescu care le-a cerut colegilor de Parlament aflati la putere sa deschida foarte bine ochii inainte de a lua o decizie si sa isi aduca aminte de “privirile alegatorilor care i-au trimis in Parlament pentru a vota legi care sa le faca o viata mai buna".
“Un pensionar din Romania care nu are un copil sau un nepot care sa il sustina financiar este condamnat la moarte lenta. (...) Unii dintre dumneavostra vor avea in noptile urmatoare cosmaruri. S-ar putea sa visati un batran, care ar putea fi unul dintre parintii dumneavoastra sau unul dintre bunicii dumneavoastra, un batran care, cu lacrimile in ochi, sa va implore: Lasati-ma sa traiesc, vreau inca sa mai traiesc. (...) Peste putin timp veti avea in maini doua bile, una alba si una neagra. Cu ele puteti face o fapta buna sau o fapta rea”, a afirmat in plen Cristian Topescu, citat de agentia Mediafax.
UPDATE ora 13:20 - Liberalii vor o "miscare de rezistenta"
In partea a doua a discursului, liderul liberal a mentionat ca are incredere totusi in Victor Ponta si a facut un apel de a colabora, impreuna cu PC, minoritatile si chiar cu UDMR, pentru un viitor mai bun al Romaniei.
"Avem nevoie ca impreuna sa ridicam cu totii capul", a spus el, subliniind insa ca motiunea trebuie vazuta ca un moment zero, dupa care trebuie stranse randurile fie pentru a gasi o modalitate eficienta de a conduce tara, fie pentru a organiza "o miscare de rezistenta" impotriva actualei puteri.
UPDATE ora 13:10 - Antonescu, atac la Ponta si PSD
Discurs dur avut de presedintele PNL, Crin Antonescu, in plenul Parlamentului. El si-a indreptat tir-ul in primul rand impotriva social-democratilor, criticand discursul avut, inaintea sa, de catre omologul sau Victor Ponta. "Vreau sa vorbesc despre prezent si mai ales despre viitor", a declarat Antonescu aratand ca nu vrea sa se adreseze lui Ponta ca presedinte al unui partid care a pus bazele unor metode duse pe culmi de PD-L si anume "circuitele traficului, clientela politica, nepotismul, traseismul, autocarele electorale, demagogia si traseismul".
Antonescu a aratat ca vrea sa vada in Victor Ponta un om "suficient de tanar care sa fie inca liber" si i-a cerut sa nu dea ca exemplu Guvernul Nastase, mentionand ca nici el nu va face apel la ceea ce a insemnat Guvernul Tariceanu, perioada de care nu s-a declarat de altfel foarte mandru. "Nu va jucati de-a Che Ghevara", a avertizat el.
UPDATE ora 13:00 - Ponta, despre Boc: Sunteti cazut in cap
Victor Ponta, a declarat ca in locul premierului, "realmente cazut in cap", ar fi trebuit sa fie prezent presedintele Traian Basescu, el afirmand ca nu e normal sa fie batut cainele in locul stapanului. Ponta si-a inceput interventia intrebandu-se, retoric, daca presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, isi mai mentine initiativa de daramare a zidurilor din jurul Parlamentului, aluzia fiind la sindicalistii care manifestau in fata Legislativului, informeaza Mediafax.
"Singurul care trebuia sa fie in fata Parlamentului si sa isi asume taierile de pensii si salarii este Traian Basescu. Nu este normal sa batem cainele pentru ca stapanul vrea sa ne faca rau. Traian Basescu sa aiba curajul sa iasa din spatele zidurilor de la Cotroceni, sa le spuna romanilor de ce i-a mintit acum sase luni. (...) L-am tot auzit pe Emil Boc vorbind de pensiile de lux si acuzand parlamentarii ca nu vor sa renunte la privilegiile lor si la pensiile de lux. Despre ce pensii vorbim, domnule Boc? Cred ca realmente sunteti cazut in cap", a afirmat presedintele PSD, citat de Mediafax.
UPDATE ora 12:50 – Discursul lui Ponta, aplaudat de protestatari
Liderul PSD, Victor Ponta, a fost aplaudat la rampa de catre protestatarii stransi in fata Palatului Parlamentului in timp ce isi sustinea discursul in fata deputatilor si senatorilor, pentru sustinerea motiunii de cenzura. Tanarul social-democrat a subliniat ca dorinta sa este de blocare a masurilor de austeritate dar ca, totodata, isi doreste ca “nesimtiti care guverneaza” sa fie eradicati.
“Nu sunt naiv sa cred ca Traian Basescu va lasa din putere”, a spus Ponta in plen, explicand ca, daca motiunea va trece si Guvernul Boc va cadea, politicienii se vor vedea intr-o ipostaza asemanatoare celei din 2009. “Va numi un premier zelos si servil. Poate mai inalt sau mai mic decat domnul Boc, dar exact, exact, exact la fel de servil si dispus la umilinte”, a declarat Ponta.
UPDATE ora 12:30: Cameraman urmarit pe holurile Parlamentului
Incident neobisnuit inregistrat in timpul sedintei de la Parlament. Un deputat si un senator au urmarit pe holurile institutiei un cameraman care a filmat deputatii si senatorii ce huiduiau Guvernul in timpul discursului lui Emil Boc. Potrivit Mediafax, parlamentarii PSD au aratat ca persoana prinsa purta uniforma de politist si ca acesta ar fi incercat sa faca presiuni asupra parlamentarilor filmandu-le reactiile din balconul salii de plen.
“Deputatul Radu Moldovan si senatorul Dan sova au alergat pe holurile Parlamentului pentru a-l legitima pe cel care filma cu o camera de mana. In momentul in care social-democratii il chestionau pe acesta, unul dintre liderii sindicatului ProLex a incercat sa-l disculpe, afirmand ca este membru de sindicat si ca imaginile nu sunt destinate intimidarii sindicalistilor care il huiduiau pe Boc. intre cele doua parti a avut loc un schimb de replici acide. 'Ia mana de pe mine. Eu sunt deputat Radu Moldovan si va astept pe hol sa discutam', a spus Moldovan. El a fost completat de senatorul Dan sova: 'Ce cautati dumneavoastra sa filmati aici? Domnul care a filmat nu are nicio autorizatie. Dumneavoastra ati filmat oamenii care huduiau Guvernul'. Ulterior, sova a afirmat ca 'politistul' se ascunde, nedorind sa ofere informatii cu privire la prezenta sa in Parlament, dar si sa se legitimeze. El a spus ca asteapta ca fortele de ordine sa identifice acea persoana”, relateaza Mediafax.
Vicepresedintele ProLex a declarat, conform sursei citate ca nu se face nicio presiune si ca au venit din partea organizatiei sindicale. "Era o persoana imbracata in politist despre care noi spunem ca nu era politist si care filma pe cei care vociferau impotriva premierului, probabil sa le faca dosare. Vreti sa amenintati oamenii cu filmele. asta este un stat totalitar, un stat politienesc", a continuat senatorul Dan sova, citat de Mediafax. In final, parlamentarii PSD au predat camera de filmat secretarilor generali ai Camerei Deputatilor si Senatului, Gheorghe Barbu si Ioan Morar.
UPDATE ora 11:40: Atmosfera ca la meci in Parlament
Huiduieli si strigate in plen. Parlamentarii din opozitie au reactionat ca la piata in fata acuzatiilor lansate de catre premierul Boc. In timp ce prim-ministrul se afla la tribuna si isi tine discursul, din spate, mai multi senatori si deputati striga “hotii”. Spiritele au fost calmate partial de catre presedintele de sedinta, care a facut apel la calm.
Periodic insa se aud in sala fluieraturi si vociferari. Premierului i-a fost adresat chiar si apelativul "handicapatule", in timp ce democrat-liberalii se agita si aplauda cuvantarea sefului de partid si de Guvern.
UPDATE ora 11:30 - Boc: "Am ales raul cel mai mic"
Premierul a explicat, in fata parlamentarilor, ca astazi "avem in fata adevarata Romanie, cu ceea ce produce si ceea ce consuma", iar adevarul crunt este ca tara noastra consuma mult mai mult decat produce. "Vrem sa alegem raul cel mai mic dintre toate relele", a mentionat el, aratand ca banii de la bugetul de stat au fost cheltuiti iresponsabil de fostii guvernanti. "Acum vin si ne dau lectii de morala", a acuzat Boc.
"Avem nevoie de 8,4 miliarde de euro. Daca aceste masuri de austeritate se aplica, acesti bani vor exista", a spus premierul. "Acest program care vizeaza o restrangere a cheltuielilor bugetare, cu caracter bugetar (...) nu e singurul pe care il avem in fata. Amintiti-va ca in 2009, tot dvs. ati dat jos un guvern tot pentru ca v-ati pierdut pensiile de lux".
Boc a explicat ca e foarte important ca s-a ales sa nu se majoreze taxele in Romania. O astfel de masura, a spus el, ar fi scazut drastic puterea de cumparare a populatiei, iar pe de alta parte ar fi pus la pamant investitorii privati. "Am ales o solutie rationala, dar grea. (...) E foarte usor sa vinzi BCR si sa faci pomeni electorale", a mai spus el, atacand fatis fosta putere.
UPDATE ora 11:30 - Spiritele se incing la Parlament
Protestatarii stransi la Parlament au incercat sa rupa cordoanele de jandarmi si sa patrunda in incinta cladirii unde are loc sedinta parlamentarilor. Sindicalistii sunt extrem de tensionati, iar miscarea de strada risca sa se transforme intr-una violenta.
Informatii pe larg despre protestul de la Palat, precum si despre presiunile facute de oamenii care au iesit in strada puteti citi facand clik pe linkul urmator: Scandal - Protestatarii forteaza intrarea Parlamentului
UPDATE ora 11:25 - Boc: "De ce plangeti dupa pensiile de lux?"
In jurul orei 11:20, premierul Emil Boc a urcat la tribuna Parlamentului ca sa sustina in fata deputatilor si senatorilor punctul de vedere al Guvernului in ce priveste masurile de austeritate propuse si motiunea de cenzura initiata de catre social-democrati. "Vad parlamentarii din opozitie care sufera cand pierd pensiile de lux. (...) De ce plangeti dupa pensiile dvs. domnilor parlamentari din opozitie?!", i-a atacat prim-ministrul pe alesii PSD si PNL pregatiti sa voteze azi pentru caderea guvernului.
El a precizat ca declaratiile sale au fost facute pentru a lamuri "cum stam cu ipocrizia in aceasta tara", subliniind ca legea pensiilor, care e indirect contestata de motiune, a fost deja aprobata de Parlament in momentul in care s-a acceptat ca Executivul sa isi asume raspunderea pentru adoptarea ei.
UPDATE ora 11:00 - Trei citate din textul motiunii de cenzura
"Aceasta motiune de cenzura are ca scop blocarea genocidului social pe care taierea pensiilor si a salariilor il va produce. Cei care vor vota aceasta motiune de cenzura voteaza impotriva condamnarii la saracie si la faliment a milioane de romani. Cei care nu vor vota aceasta motiune trebuie sa isi asume, fiecare in parte, responsabilitatea pentru dezastrul pe care il vor produce in Romania."
"Cetatenii de azi nu traiesc bine, sunt speriati de aroganta guvernului si de lipsa de realism a acestuia, sunt amenintati cu somajul si sufera din cauza aceasta, si-au pierdut orice incredere in guvernanti si in capacitatea acestora de a limita efectele crizei economice. Consideram ca este de datoria noastra sa aratam gravele erori ale acestui proiect de lege, precum si consecintele economice si sociale la fel de grave pe care le-ar avea aplicarea respectivelor masuri."
"Impactul bugetar al reducerii salariilor cu 25% arata ca economia totala va fi una de circa 0,7-1,2% din PIB intr-o evaluare anualizata (cifrele variaza in functie de metodologia de calcul folosita). Cata vreme cheltuielile cu personalul pe primul trimestru a fost de doar 2,2% din PIB, deci mai mici extrapolate pentru tot anul, este evident ca procentul de reducere este relativ mic, iar economiile bugetare nu se compara cu efortul pe care il vor face familiile afectate."
UPDATE ora 10:50 - Protestatarii ameninta sa intre in Parlament
Odata cu dezbaterile de la Parlament, sindicalistii au iesit in strada. Potrivit Mediafax, in zona Parcului Izvor din Capitala, adica la una dintre intrarile in Casa Poporului, se afla sute de protestatari care au inceput sa formeze un lant uman. Spiritele sunt extrem de tensionate, mai ales ca parlamentarii social-democrati si cei liberali au facut o oprire in mijlocul sindicalistilor inainte de a intra la sedinta si au subliniat inca o data ca masurile sustinute de Guvernul Boc ar fi aberante, facand indirect apel la sustinere pentru debarcarea actualei puteri.
Mediafax a anuntat ca, ulterior, “protestatarii adunati la Palatul Parlamentului au inceput sa ameninte, strigand ca daca motiunea nu trece, la ora 16.00, intra peste parlamentari”.
_____________________________________________________
Reactii luate inaintea dezbaterilor:
BISTRITA - Parlamentarii din judet voteaza motiunea fifty-fifty
MARAMURES - Barlea: Vor fi 22 de voturi in plus impotriva motiunii
CENTRU - PSD+PNL: Cine va vota impotriva motiunii, va fi exclus
BARFA - UNPR se va abtine de la vot
BUCURESTI - Deputat exclus din PD-L pentru ca s-a declarat pro motiune
MURES - Cum vor vota parlamentarii din judet?
ALBA: Parlamentarii PSD voteaza motiunea sau pleaca din partid
BUCURESTI - Ponta vrea sa atace legea pensiilor la Curtea Constitutionala
MURES - Deputat PD-L: Ministrii care trebuie sa isi caute alt job
_____________________________________________________
citynews.ro
foto © cdep.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.