Cauta RSS Feed Schimba judetul

MApN refuză să dea terenul pentru un nou spital în Sibiu

Sanatate 15 Noiembrie 2011 - 17:51 - Vizualizari: 927
MApN refuză să dea terenul pentru un nou spital în Sibiu

Cel mai important proiect cu posibilă finanţare europenă la care lucrează administraţia judeţeană se loveşte de blocajul venit de la Ministerul Apărării Naţionale. Consiliul Judeţean Sibiu vrea să ridice un nou spital în oras, iar reprezentanţii MApN nu vor să pună la dispoziţie terenul vizat.

Lupta cu MApN pare să se înteţească pentru că demersurile conducerii CJ Sibiu nu sunt agreate. În continuare apare refuzul ministerului de a oferi terenul de pe Calea Poplăcii, zonă considerată optimă pentru ridicarea unui nou spital judetean.

Ultimele incercări au fost făcute împreună cu Prefectura Sibiu, prin Ministerul Administraţie şi Internelor, în speranţa că se poate găsi o soluţionare. "Am primit o altă înştiinţare care se referă la terenul pe care l-am solicitat încă odata , impreună cu domnul prefect, şi anume pe Calea Pomplăcii, la ieşirea din Sibiu şi răspunsul a fost negativ. MAI ne-a comunicat că MApN nu pune la dispozitie ternul respectiv pentru că ar aparţine de Poligon, iar acesta ar fi folosit de toate unităţile militare din Sibiu şi terenul nu ar fi potrivit pentru că ar exista poluare fonică, dar nu se spune de unde", a declarat marti, 15 noiembrie preşedintele CJ Sibiu, Martin Bottesch.

Argumentele invocate nu i-au lamurit pe sibieni care spun că "acesta este cel mai potrivit" teren si vor lupta în continuare pentru el.


In paralel, de la Ministerul Sănătaţii se aşteaptă încă documentaţia întocmita deja pentru ridicarea spitalului, astfel încât să se poată elabora un proiect cu finanţare europeană pentru ridicarea spitalului. Proiectul este pe lista de  propuneri pentru  perioada 2014-2020 şi  a fost trimis la Agenţia pentru Dezvoltare Regională.

C.F.
foto:arhiva

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.