De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Ministerul Sănătăţii a alocat cea de a doua tranşă de vaccin antigripal pentru judeţul Sibiu. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu, stocul a fost reîntregit cu 21200 de doze.
"Distribuirea vaccinului va începe imediat, cele mai multe doze, 19820, mergând catre medicii de familie, pentru a continua vaccinarea persoanelor aflate în grupele la risc crescut. Restul vaccinului va fi alocat personalului medico-sanitar al Ministerului Sanatatii ,1000 doze, dar si al altor ministere MAN 250 doze, MAI 130 doze", anunţă DSP Sibiu.
Au prioritate pentru vaccinarea antigripală persoane cu vârsta cuprinsa între 6 luni şi 64 ani, care sunt luate în evidenţă cu afectiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficientei umane. Femeile gravide sunt , deasemenea, pe lista cu priorităţi, precum şi persoanele care au peste 65 de ani şi copii.
În luna noiembrie ministerul a alocat pentru Sibiu 6400 de doze de vaccin, iar acestea au fost deja epuizate.
C.F.
Foto:arhiva
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.