De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Cazurile de scarlatină descoperite în judeţul Sibiu sunt în continuă creştere, avertizează Direcţia de Sănătate Publică Sibiu, iar cei mai afectaţi sunt copiii.
"În judeţul Sibiu s-a constatat o uşoară creştere în perioada septembrie-noiembrie 2011, fiind raportate statistic 37 de cazuri confirmate bacteriologic, din cele 76 suspiciuni emise în aceeaşi perioadă. Toate cazurile au apărut la copii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani, care frecventează o colectivitate (grădiniţă sau şcoală), cu o singură excepţie, un adult de 33 ani (contact cu alt caz confirmat). Majoritatea cazurilor raportate (20) au fost din mediul urban, cele mai multe la copii din municipiul Sibiu (11), respectiv din Mârşa (5 cazuri)", informează DSP Sibiu.
Până acum au fost suspiciuni de scarlatină în 5 grădiniţe din Sibiu, câte două colectivităţi (şcoala şi grădiniţa) din localităţile: Mârşa, Tălmaciu, Veştem, Mihăileni şi Poiana Sibiului, respectiv grădiniţa din satul Prislop.
După examenele de laborator, din cele 57 suspiciuni s-au confirmat bacteriologic 11 cazuri, 5 la Mârşa şi câte 3 la Veştem şi Mihăileni.
C.F.
Foto:infectioasecluj.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.