De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
126 de lei pe zi - atat trebuie sa plateasca o persoana neasigurata la Spitalul Judetean din Sibiu, in caz ca are nevoie de internare. In acest cost ar trebui sa intre, teoretic, plata utilitatilor, plus ceva la salariile medicilor, asistentelor si infirmierelor care au gija de bolnav. Fara profit.
Prin comparatie, banii pe care ii platiti la un hotel sau la o pensiune pentru cazare se duc tot pe utilitati si pe plata personalului, numai ca patronul isi ia si o marja de profit, pentru ca are de administrat o afacere, nu un spital.
Spre exemplu, la pensiunea de 3 stele Denim Hermanstadth, locul in camera costa intre 100 si 120 de lei. Facilitati: internet prin cablu, mic dejun inclus, fax la dispozitia turistilor, baie in camera, minibar, telefon in camera, TV in camera, internet in camera, camere cu balcon, baie cu cada, frigider in camera, uscator de par. Calculati dumneavoastra cate dintre aceste facilitati sunt disponibile si intr-o camera de spital.
Sa mai dam un exemplu: la hotelul de trei stele Class, locul in camera costa intre 140 si 170 de lei. Ceva mai mult decat la Spitalul Judetean, dar in pret sunt incluse accesul gratuit la internet in fiecare camera, telefon direct intern si international, tv cablu 66 canale, mini-bar, balcon la fiecare camera, camera de pastrat valori, inclusiv seif, fax si xerox, room-service, apelare taxi, servicii de spalatorie si calcat si mic dejun tip buffet suedez.
In cazul in care inca nu v-ati lamurit daca tariful pe care vi-l percepe statul pentru ziua de spitalizare este mare sau nu, trebuie sa aflati ca orice alt serviciu in plus, la Spitalul Clinic Judetean, costa. “Tariful pentru spitalizarea continua in cazul persoanelor neasigurate este de 126 lei/zi, suma in care intra cazarea, interventii chirurgicale si materialele sanitare folosite, iar la acesta se adauga costurile cu hrana (meniu comun 5,5 lei/zi), medicamentele, analizele de laborator si investigatiile efectuate (radiografii, EKG, CT)”, spune Raluca Pusca, purtatorul de cuvant al Spitalului Clinic Judetean.
Cel mai folosit tomograf si cel mai ieftin costa 91 de lei, un EKG 23 de lei, iar o ecografie craniana, 14 lei. In primele sase luni ale anului, la Spitalul Clinic Judetean au ajuns 335 de bolnavi neasigurati. Din fericire pentru majoritatea, cazurile lor au necesitat interventie de urgenta, iar Urgentele nu se platesc. In schimb, 43 de bolnavi au avut nevoie de internare si nu au fost cazuri de urgenta, iar ei au trebuit sa-si plateasca singuri costurile spitalizarii si investigatiilor medicale.
Adela Mohanu
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.