De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Jucatorul lui CSU Sibiu, Octavian Popa Calota, este increzator inaintea meciului cu Energia Rovinari si spune ca echipa nu si-a gasit deocamdata forma maxima. „Kevin” este de parere ca nou-venitii Herndon si Miskovic trebuie inca integrati in echipa, dar declara, pe csufans.ro, ca noile achizitii sunt foarte valoroase. „Echipa noastra nu joaca inca la capacitatea maxima, avem doar doua meciuri impreuna cu cei doi nou veniti, Herndon si Miskovic. Cred totusi ca se vor integra repede, imi place jocul lor”, spune Popa-Calota.
Acesta crede ca, in meciul din aceasta seara, sibienii vor avea probleme mai ales cu Trim si Trooper. “Ne asteapta un meci dificil, ei au castigat la Bucuresti cu Steaua in etapa precedenta. Imi place cum arata echipa lor acum, au un prim 5 solid. Cred ca vom avea probleme cu Trim si Trooper, dar oricine poate sa faca un meci bun. Mai e si Darby care mai poate face diferenta oricand”, crede „Kevin”.
Jucatorul sibian crede ca la Targu Jiu va fi un cu totul alt meci decat cel de sambata, cu Gladiator Cluj, cand sibienii au castigat cu emotii pe final (90-87). „Avem o sansa mare sa-i invingem pe cei de la Rovinari si vrem sa ne-o jucam. Cred si sper ca acest meci va arata altfel decat cel cu Gladiatorii. Atunci cred ca am intrat in teren putin deconcentrati, stiind ca vom juca cu o candidata la play-out. Daca am fi jucat cu o echipa din top 3, ne-am fi concentrat mai mult. Este binestiut ca e greu sa te motivezi atunci cand joci cu echipe mici. Si o alta explicatie (partiala) pentru jocul mai putin bun de sambata este frigul din sala. Majoritatea jucatorilor sunt deranjati de acest fapt, speram ca se va schimba ceva”, spune Calota.
A.M.
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.